12.6 C
Slatina
sâmbătă,14 martie,2026

Ultimele Articole

Grindeanu, despre Bolojan: Nu am spus că nu îl mai vreau, am spus că vom face o consultare internă și vom hotărî

- Advertisement -

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, la Constanța, că nu a spus că nu îl vrea pe Ilie Bolojan ca premier, că s-a înțeles greșit, a spus că va face o consultare internă în PSD despre ce va face partidul în continuare.

‘Nu am spus că nu-l mai vreau. M-ați înțeles greșit. Eu am spus că vom face, așa cum am făcut în iunie, cred, o consultare internă cu toți primarii PSD, cu toți consilierii PSD, cu toți parlamentarii PSD, în care vom hotărî ce face PSD-ul în continuare. Știți, de opt, nouă, zece luni auzim așa: PSD-ul e de vină. Ne-au vrut în Guvern, ne-au vrut în Coaliție, ne-au vrut să asigurăm această majoritate, dar de vreo 10 luni de zile auzim doar cum PSD-ul e de vină, ca și cum PSD-ul a fost singur la guvernare, cu bune și cu rele’, a spus Grindeanu.

Întrebat de reacția PNL, partid care i-a cerut președintelui PSD să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziție, susținând că afirmațiile liderului PSD contribuie la crearea senzației de instabilitate și afectează credibilitatea României, Sorin Grindeanu a replicat ironic: ‘cei care mă cunosc pe mine și echipa mea știu că reacționăm extrem de bine la ultimatumuri de acest tip’.

Liderul social democrat l-a acuzat pe premierul Bolojan de aroganță și de faptul că este premierul unui partid, iar acel partid nu este PNL, ci USR.

‘Din punctul nostru de vedere România nu poate fi guvernată doar prin aroganță și prin a da impresia că un premier al unei Coaliții aparține unui singur partid sau răspunde doar în fața unui singur partid. Când ai o Coaliție din patru partide plus un grup al minorităților răspunzi în fața tuturor. Domnul Bolojan nu este premierul doar al USR-ului. Bolojan e și premierul PSD-ului și al UDMR-ului, chiar și al PNL-ului. E premierul coaliției acesteia și de aceea fac aceste precizări, dacă îmi este permis, pentru a spune că în aceste luni noi nu l-am simțit ca fiind premierul unei coaliții. A fost premierul mai degrabă a unei formațiuni din această coaliție și aia nu e PNL-ul. E USR-ul’, a afirmat Sorin Grindeanu.

Acesta a mai spus că stabilitatea la acest moment există și asta se datorează PSD.

‘Stabilitatea pe care mulți o invocă în această perioadă există, fiindcă Partidul Social Democrat a înțeles în primăvara-vara anului trecut să intre în această coaliție și a ales responsabilitatea în fața sau în opoziție cu o decizie care ar fi fost poate mai simplă. Aceea de a intra în opoziție, de a face lucrurile din această perspectivă mai simple pentru noi. Noi am ales această opțiune și am ales stabilitatea într-un moment complicat’, a susținut Sorin Grindeanu.

Liderul social-democrat a subliniat că PSD va fi la guvernare atât timp cât va avea un cuvânt de spus.

‘Suntem la guvernare atâta timp cât avem un cuvânt real de spus. Ceea ce am spus ieri, am spus un lucru simplu, care este contestat azi sau care a provocat aceste reacții. Că noi, în PSD, la 8 luni de la guvernare, vrem să facem o consultare internă dacă mai continuăm sau nu în această coaliție. Și dacă vom alege să continuăm, în ce formă continuăm. Mai continuăm în aceeași formă cu patru partide plus grupul minorităților naționale. Sau într-o formă mai redusă? Sau alte variante. Dacă acum ni se neagă, nu avem voie să ne facem nici măcar intern o consultare!?’, a spus Grindeanu.

Acesta a adăugat că termenul limită al consultărilor interne va fi bugetul. Grindeanu a subliniat că bugetul reprezintă oglinda unei viziuni politice.

‘Am anunțat la începutul lunii decembrie că noi intrăm într-o perioadă în care vom face aceste consultări interne. Termenul limită este bugetul (…). Bugetul nu e neapărat un simplu tabel, ne uităm venituri, cheltuieli și lucrurile pe care le știți cu toții. Bugetul e oglinda unei viziuni politice. Această viziune politică într-o coaliție nu poate să fie doar de o parte, doar de pe zona de dreapta. Dacă vrei și îți dorești să ai partener PSD-ul, trebuie să ai în acest buget și viziunile de stânga, reprezentate de PSD. Și ca să fiu și mai clar, va exista buget votat în Parlament de PSD ori cu propunerile venite dinspre PSD, ori acel buget nu va fi votat’, a declarat Grindeanu.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, secretarul general al partidului, Claudiu Manda, și prim-vicepreședintele PSD, Corneliu Ștefan, au participat, joi, ședința Consiliului Politic al PSD Constanța care a avut loc la Centrul de afaceri Năvodari.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți