Primăria Municipiului Craiova organizează, în perioada 17-19 aprilie, un program artistic special în cadrul Târgului de Paşte, desfăşurat în Parcul „Nicolae Romanescu”, care include concerte, spectacole pentru copii şi reprezentaţii multimedia pe lac.
Potrivit organizatorilor, agenda evenimentului cuprinde, pe parcursul celor trei zile, ateliere creative pentru copii, spectacole de muzică, dans şi teatru, precum şi zone dedicate produselor specifice sărbătorilor pascale.
Programul de vineri, 17 aprilie, include recitaluri susţinute de artişti de muzică populară, între care Mariana Ionescu Căpitănescu, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Manuela Motocu şi Liviu Dică, dar şi Corul Operei Române Craiova. Totodată, vor urca pe scenă copii de la Palatul Copiilor Craiova.
Un moment special din weekend este programat sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 19:30, când va avea loc concertul susţinut de Florian Rus pe scena principală a târgului. În deschidere sunt programate un spectacol al Corabia Artelor şi un recital al trupei MashUP Band.
În fiecare seară, de la ora 20:45, în zona debarcaderului, va avea loc spectacolul multimedia „Fairytale on the Lake”, realizat de Opera Română Craiova în colaborare cu Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri, care include proiecţii holografice, muzică şi efecte de lumini.
De asemenea, organizatorii anunţă că, pe durata târgului, vor fi disponibile plimbări cu trenuleţul tematic şi Party Bus-ul, precum şi activităţi recreative, între care demonstraţii ale fântânilor arteziene şi ridicări de la sol cu balonul cu aer cald, programate în weekend.
Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit.
Târgul de Paşte de la Craiova se desfăşoară în acest an în perioada 3 aprilie – 3 mai. Ediţia din acest an are ca temă Fairy Tales – Lumea Poveştilor şi a fost concepută ca o explozie de bucurie, cu decoruri tematice, instalaţii luminoase şi elemente scenografice amplasate pe aleile parcului.
Până pe 3 mai, copiii au la dispoziţie căsuţe de poveste, carusele, ateliere creative, dar şi urcări cu balonul cu aer cald de pe Velodromul din parc.
Vizitatorii târgului se pot plimba cu trenuleţul de Paşte, dar şi cu Party Bus-ul, „decorate ca-n poveşti”, şi care fac turul celor mai frumoase obiective turistice din Craiova.
Târgul de Paşte din Craiova a devenit în ultimii ani mai degrabă un festival vizual decât un simplu târg tradiţional, care îmbină elementele parcurilor tematice de primăvară şi pe cele ale festivalurilor de familie cu cele ale locurilor „instagramabile”.
