16.8 C
Slatina
vineri,24 aprilie,2026

Ultimele Articole

Abrudean: Guvern minoritar – varianta cea mai la îndemână, în acest moment

- Advertisement -

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat joi că varianta unui Guvern minoritar este ‘cea mai la îndemână’ pentru moment, menționând că dacă se găsesc parlamentari din toate partidele care să susțină reformele din PNRR nu ar fi ‘o problemă’ pentru România sau pentru electorat.

‘Vor fi miniștri interimari din interiorul Cabinetului care vor prelua portofoliile. (…) Mergem înainte pe această logică, pentru că nu există alta. E o criză politică și guvernamentală. Din păcate, pentru România, efectele nu vor fi cele mai fericite. În interiorul celor 45 de zile, cu siguranță, vor fi făcute toate demersurile încât să avem niște miniștri propuși Parlamentului pentru validare’, a explicat Abrudean, la Senat.

El a menționat că nu vede nicio șansă de reconciliere cu PSD: ‘Nu văd nicio șansă de reconciliere din gesturile făcute de PSD. (…) Nu mai văd să existe vreo șansă de reconciliere. Din perspectiva PNL, pe baza a ceea ce se întâmplă astăzi, adică se confirmă, se validează ceea ce s-a decis deja, nu văd nicio șansă’.

În opinia sa, un Guvern minoritar este varianta ‘cea mai la îndemână’, în prezent, pentru că nu există foarte multe soluții. ‘Dar, în interiorul celor 45 de zile, dacă nu există vreo moțiune de cenzură care să treacă, evident, cu voturile AUR, pentru că nu există altă soluție, vom vedea ce se mai poate întâmpla’, a completat liberalul.

El a respins ideea potrivit căreia parlamentari PNL ar putea vota în favoarea unei moțiuni de cenzură. ‘Am mai spus asta. Nu cred că există parlamentari PNL, indiferent de posibile tensiuni, facțiuni și alte lucruri, din ultima perioadă, care să voteze o moțiune împotriva propriului președinte de partid. Soluția era să nu ajungem la această situație, care ar fi presupus, sigur, o altă relație cu cei din PSD. Din perspectiva PNL s-a făcut tot ceea ce s-a putut, dar mai departe cei din PSD au luat această decizie și merg înainte cu ea’, a transmis Mircea Abrudean.

Președintele Senatului a subliniat că PNL îl susține pe Ilie Bolojan ca prim-ministru. El nu crede în posiblitatea revenirii PSD în coaliția de guvernare dacă se va schimba premierul.

‘Nu cred că există această posibilitate. Din tot ceea ce s-a decis în PNL, inclusiv la ultimul BPN, inclusiv la cele dinainte. Aceasta este formula pe care mergem înainte cu Ilie Bolojan premier’, a punctat liberalul.

Conform acestuia, la Palatul Cotroceni a avut loc miercuri o discuție normală, de început. ‘E clar că vor mai avea loc consultări în perioada următoare și că Ilie Bolojan nu demisionează din funcție și își asumă, în continuare, această poziție’, a punctat el.

‘PNL trebuie în momentul de față să găsească o majoritate care să susțină reformele în Parlament. (…) Ați văzut că sunt colegi care au discuții corecte, normale, cu colegii lor din județ. Pentru că, evident, suntem în circumscripții și e normal să poți să vorbești cu ceilalți colegi, indiferent de unde sunt’, a explicat Abrudean.

El a exclus un acord PNL-AUR, dar a spus că ‘pot fi discuții’ cu parlamentari PSD pentru a susține un Guvern minoritar.

‘Orice e posibil. Nu văd nicio problemă în a fi discuții. Eu nu am astfel de discuții. Or fi alți colegi care fac ce consideră. E complicat să oprești parlamentari să discute. Asta este realitatea. (…) Nu e vorba de niciun acord (cu AUR). E vorba, deocamdată, de un moratoriu, pe care președintele partidului l-a propus, de susținere a reformelor din PNRR. Aceasta este urgența zero a României să nu pierdem 11 miliarde de euro. Dacă se găsesc parlamentari din toate partidele care vor susține aceste reforme, nu văd probleme pentru România și nici pentru electorat. Este pentru cetățenii României. Mai departe, alte chestiuni vor fi discutate ulterior. Haideți să vedem ce se întâmplă în interiorul celor 45 de zile sau mai puțin. Susținerea reformelor din PNRR cred că trebuie să facă obiectul discuțiilor cu orice tip de parlamentari. Și din PSD, pentru că nu cred că se vor opune reformelor din PNRR’, a mai transmis Mircea Abrudean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți