26.5 C
Slatina
marți,30 iunie,2026

Ultimele Articole

Modernizare de aproape un milion de lei pentru iluminatul public din Șopârlița

- Advertisement -

Localitatea Șopârlița din județul Olt face un pas important către modernizarea infrastructurii locale. Marijana Trepăduș, primar al comunei, a anunțat marți, 30 iunie, semnarea contractului de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiectul „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal”. Investiția se ridică la aproximativ un milion de lei, valoarea exactă fiind 986.727,77 lei, sumă care reprezintă o finanțare nerambursabilă de 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Edilul a ținut să sublinieze importanța acestei reușite pentru întreaga comunitate și a transmis un mesaj direct cetățenilor.

„Este o investiție importantă pentru comunitatea noastră, care va contribui la modernizarea sistemului de iluminat public, la reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, dar și la creșterea confortului și siguranței tuturor cetățenilor. Acest proiect reprezintă încă un pas în direcția dezvoltării comunei Șopârlița și a utilizării eficiente a fondurilor disponibile pentru modernizarea infrastructurii locale”, a declarat primarul comunei Șopârlița.

Prin implementarea acestui proiect, administrația publică locală își propune nu doar să eficientizeze costurile cu energia electrică, ci și să asigure un mediu mai sigur pe timp de noapte pentru toți cetățenii localității.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți