31.9 C
Slatina
miercuri,1 iulie,2026

Ultimele Articole

Olt. 77 de absolvenți de liceu au absentat de la proba scrisă de istorie și matematică a sesiunii din vară a examenului național de Bacalaureat

- Advertisement -

2.317 absolvenți din Olt ai claselor a XII-a și a XIII-a, din promoția curentă, dar și din promoțiile anterioare, s-au înscris pentru a susține anul acesta probele sesiunii din vară a examenului național de Bacalaureat, iar miercuri, 1 iulie, după ce s-a amânat cu o zi din cauza codurilor de caniculă, proba obligatorie a profilului – proba E)c), susținută la matematică și istorie, s-a desfășurat în toate cele nouă centre de examen și subcomisia de la nivelul unei unități de învățământ liceal din județ.

2.186 de candidați s-au înscris pentru a da această probă scrisă a BAC-ului, 913 fiind la istorie și 1.273 la matematică, însă un număr total de 77 liceeni au absentat din diverse motive personale. La fel ca și la prima probă scrisă de luni, cea de Limba și literatura română, nici la această probă nu au existat elevi eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.

Următoarea probă a BAC-ului din vară, cea la alegere a profilului și specializării – proba E)d), desfășurată joi, 2 iulie, trebuie susținută de 2.177 de candidați care dau examen la biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică și argumentare, psihologie și sociologie.

Proba scrisă la Limba și literatura maternă va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale vineri, 3 iulie, la nivelul județului Olt neexistând liceeni ce dau această probă a examenului maturității.

Rezultatele vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor de absolvenții de liceu nemulțumiți de notele obținute se va face în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 8 și 9 iulie.

Rezultatelor finale vor fi afișate pe 13 iulie 2026.

Potrivit MEC, rezultatele examenului național de Bacalaureat sunt afișate atât pe pagina rezervată examenului, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare, fiind păstrate online pentru o perioadă de doi ani. Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea cel puțin a notei 5 la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise – media notelor obținute la respectivele probe.

În zilele în care se desfășoară probele scrise, MEC pune la dispoziția celor interesați, între orele 08:00 – 16:00 (excepție face ziua de vineri, 3 iulie, când intervalul de funcționare este cuprins între orele 08:00 – 14:00), linia TelVerde 0800.801.100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.

Subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă vor fi publicate zilnic (în ziua probei), la ora 15:00, în secțiunea alocată examenului național de Bacalaureat pe site-ul de profil.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți