Potrivit reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Olt, la nivelul judetului nu s-au inregistrat sesizari cu privire la eventuale reactii adverse aparute in urma administrarii vaccinului. La momentul de fata mai sunt restantieri nevaccinati in jur de 90, din lipsa de tuberculina. in urma licitatiei organizate de Ministerul Sanatatii am primit 2.600 de doze de vaccin, iar actiunea de vaccinare s-a organizat la nivelul celor 8 centre stabilite la nivel de judet, in maternitati. La data distribuirii, DSP a monitorizat transportul in conditii de siguranta la aceste centre, cit si conditiile de depozitare. Fiind vorba de un produs de import, vaccinul a fost insotit de o metodologie ce continea tehnicile de administrare, metodologie ce a fost pusa la dispozitia furnizorilor care au facut vaccinarea. Avand in vedere informatiile aparute in mass-media, Ministerul Sanatatii a decis sistarea vaccinarii pana la noi reglementari. Pana in prezent, DSP Olt nu a fost informata de nicio sesizare cu privire la vreo reactie adversa, a precizat Gabriela Gogiu, purtatorul de cuvant al institutiei oltene.
Ministerul Sanatatii va face public, transparent, evolutia situatiei si informeaza ca sistarea vaccinarii pana la realizarea raportului final nu reprezinta un risc asupra sanatatii publice. Masura este luata pe o perioada limitata, se arata intr-un comunicat de presa postat pe site-ul institutiei.
Vaccinarea BCG, sistata de Ministerul Sanatatii
- Advertisement -
- Advertisement -