Etapa de vizualizare a lucrărilor de elevii nemulțumiți de notele pe care le-au obținut la examenul național de Bacalaureat, sesiunea din vară, s-a desfășurat până în după-amiaza zilei de joi, 9 iulie, iar în total s-au depus aproximativ 1.100 de contestații de către aceștia. Asta reiese din informațiile furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt, totalul de contestații depuse fiind 1.092.
Cele mai multe au fost depuse la limba și literatura română – 476, urmate de istotie – 169, matematică – 159, anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană – 84, geografie – 73, logică, argumentare și comunicare – 65, biologie vegetală și animală – 30 și informatică MI C/C++ – 19. La polul opus sunt materiile fizică TEO – opt, sociologie – șase și economie, filosofie și psihologie cu câte o contestație depusă.
Aceste lucrări sunt recorectate în acest sfârșit de săptămână, pentru ca cei aproape 1.100 de absolvenți de clasa a XII-a și a XIII-a, din promoția curentă și promoțiile anterioare, să afle notele noi luni, 13 iulie 2026, când vor fi afișate rezultatele finale ale examenului maturității.
Marți, 7 iulie, au fost afișate primele rezultate ale BAC-ului din vară.
Înainte de contestații, în județul Olt este un singur absolvent de liceu care a obținut media 10. Este vorba despre eleva Ana Maria Știrbescu (FOTO) de la Colegiul Național „Radu Greceanu” din municipiul Slatina, specializarea Științele Naturii, învățământ la zi.

Totodată, mai sunt șapte liceeni care au obținut medii cuprinse între 9,90 și 9,98, aceștia fiind de la Colegiul „Radu Greceanu” – 9,98, 9,96 și 9,91, Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina – 9,90, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal – 9,90 și Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina – două medii de 9,90.
La polul opus, ultimul candidat cu medie, dar respins, este de la Liceul Tehnologic „Danubius” Corabia, specializarea Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații, învățământ seral, care a obținut media 5,06.
Per total, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Olt, rata de promovare în urma sesiunii din vară a examenului național a fost de 65,99% în județ.
Au fost 2.317 candidați înscriși, atât absolvenți de clasele a XII-a și a XIII-a, promoția curentă și promoțiile anterioare, din care prezenți 2.205, absenți 112 și un elev eliminat din examen pentru fraudă, de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Corabia, acesta fiind prins cu o copiuță după ce s-a întors de la baie, în timpul susținerii celei de-a doua probe scrisă – matematică. Potrivit unor surse, liceanul nu a fost surprins pe când era în sala de examen, ci ulterior în urma analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Totalul candidaților respinși a fost de 749, din care 112 cu medii între 5 și 5,99, iar numărul candidaților reușiți este de 1.455, 337 fiind cu media între 6 și 6,99, 390 între 7 și 7,99, 433 între 8 și 8,99, 294 între 9 și 9,99 și singura medie de 10 obținută de eleva de la Greceanu.
Pentru a promova examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea cel puțin a notei 5 la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise – media notelor obținute la respectivele probe.

Pe 10 august este programată proba scrisă la Limba și literatura română. Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, are loc pe 11 august și proba la alegere a profilului pe 12 august.
