29.1 C
Slatina
sâmbătă,1 august,2026

Ultimele Articole

Olt: Alunecarea de teren de pe dealul Grădişte (Slatina), monitorizată în continuare; accesul în zona afectată, interzis

- Advertisement -

Alunecarea de teren apărută în luna aprilie pe un versant al dealului Grădişte din municipiul Slatina, care a afectat mai multe locuinţe şi a determinat autorităţile să evacueze şapte familii, este în continuare monitorizată de pompieri, poliţişti şi jandarmi, potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Adrian Tănase.

Acesta a menţionat vineri, într-o conferinţă de presă, că se menţine accesul interzis în zona afectată, chiar dacă în ultimele două luni nu au mai fost observate deplasări ale terenului, deoarece expertiza geotehnică a indicat că este vorba despre un fenomen activ.

„Monitorizăm situaţia, vizual nu s-a schimbat nimic de cel puţin două luni, dar monitorizăm alunecarea de teren. Expertizele au stabilit că alunecarea este activă, dar, de la momentul când s-a făcut acea expertiză, nu se mai vede că ar mai fi alunecat pământul”, a spus şeful ISU Olt.

Tănase a punctat că echipaje de pompieri, jandarmi şi poliţişti se deplasează zi de zi pe strada Grădişte, unde sunt cele şapte locuinţe evacuate, pentru a monitoriza situaţia, dar şi pentru a se asigura că nu se intră în zona afectată de deplasarea terenului.

„Zi de zi sunt echipaje de la ISU, de la Poliţie, Jandarmerie, Poliţia Locală care monitorizează situaţia şi interzicerea accesului persoanelor în zona respectivă”, a menţionat Adrian Tănase.

Autorităţile au decis, la data de 4 martie, după ce alunecarea de teren a afectat două case de pe strada Grădişte din Slatina şi a pus în pericol alte cinci locuinţe, să fie evacuate toate cele şapte case aflate la baza versantului, în zona în care alunecarea se manifesta vizibil.

Primăria Slatina a oferit familiilor evacuate posibilitatea de a locui temporar în containere, de a cumpăra terenuri de la municipalitate în altă zonă şi a fi ajutaţi să construiască locuinţe noi pe acestea.

Doar două dintre cele şapte familii evacuate au solicitat cumpărarea de terenuri de la Primărie, pentru a construi locuinţe noi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți