Potrivit informatiilor oficiale, desi procentajul celor care si-au ridicat alimentele este unul destul de ridicat, pe liste se regasesc multe persoane care nu s-au prezentat ]nc[ la depozitul de alimente.
Cei mai multi beneficiari ai ajutoarelor comunitare au fost persoanele care primesc ajutorul social; peste 90% din beneficiari si-au luat alimentele de la depozitul din Slatina. Ca si procentaj, in prima etapa de distributie, 92% din beneficiari au luat produsele, pe liste figurand 22 de persoane care trebuie sa le mai ridice, respectiv 54 de ratii alimentare. in ceea ce priveste pensionarii si persoanele cu handicap, aici s-au prezentat 51,4% si respectiv 53,85% din acestia; pe 3 decembrie, cand s-a inceput distributia alimentelor pentru persoanele aflate in somaj, indemnizate, s-au prezentat la depozit 25,8% din acestia. De astazi (n.red. luni), am inceput distributia catre somerii neindemnizati, a precizat Nora Popoescu, directorul executiv al Directiei de Protectie si Asistenta Sociala Slatina.
Ca si procentaj, stam bine; o parte din beneficiari nu si-au luat produsele pentru ca asteapta sa le ridice pe toate odata, adica si faina si uleiul. Ne gandim chiar sa propunem modificarea programului de la depozit, pentru ca se prezinta in jur de cateva persoane pe zi, a mai spus aceasta.