Sesiunea a doua a bacalaureatului continuă miercuri și joi cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
În zilele de 6 și 7 august vor fi evaluate competențele digitale.
Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, este programată pentru data de 10 august, iar proba obligatorie a profilului pe 11 august.
Pe 12 august va avea loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă pe 13 august.
Primele rezultate la probele scrise vor fi afișate pe 18 august (până la ora 12:00), tot în acea zi urmând a fi depuse și depune contestațiile (în intervalul orar 14:00 – 18:00). Și în zilele de 19 și 20 august se vor putea depune contestațiile și vor putea fi vizualizate lucrările scrise.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate pe 24 august.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat): să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; să susțină toate probele scrise și să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea; să obțină minimum media 6 la probele scrise.
