Primăria și Consiliul Local Drăghiceni, la conducerea cărora se află Ovidiu Florin Filip, organizează sâmbătă, 5 septembrie 2025, Ziua localității. Stadionul din comună este locația în care, începând cu ora 14:00, se va desfășura un spectacol extraordinar oferit, în primul rând, de artiștii Ansamblului Folcloric „Doina Oltului”, însă în recital vor și îndrăgiții interpreți ai muzicii populare românești Valentin Sanfira, Niculina Stoican (FOTO principală) și Constantin Enceanu, invitații de marcă ai acestuia.
Iar din spectacolul ansamblului din Slatina al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție din subordinea Consiliului Județean Olt, fac parte recitalurile susținute de artiștii Neta Soare, Daniel Roșoga, Georgiana Țundrea și Vasia Oprea, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra „Doina Oltului”, condusă de maestrul dirijor Cristian Dumitru.

De asemenea, pe scenă vor urca și tinerele talente Luiza Turcu, Gabriel Liu, Luiza Tudor, Ana Burciu, Diana Monete și Aylin Militaru.
Și cum va fi o adevărată petrecere câmpenească, din peisajul acesteia nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii și alte preparate din carne, berea rece va curge și ea din belșug, iar tarabele unde comercianții vor vinde diverse chilipiruri își vor găsi și acestea locul. De asemenea, în zonă va fi și parc de distracții destinat copiilor.
