Personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar va fi preluat de SJU Slatina, nefiind specificata conditia incadrarii in normativul de personal. Potrivit hotararii de guvern, personalul tehnic-economic-administrativ si de intretinere va fi preluat de SJU Slatina cu incadrarea in normativul de personal, sau, dupa caz, va fi redistribuit la alte unitati sanitare.
Personalul medico-sanitar va fi preluat in intregime, iar personalul TESA, in limita posturilor disponibile in organigrama. O decizie va fi luata in cursul acestei luni, a afirmat Andrei Iordache, managerul SJU Slatina.
sansele ca toti cei aproximativ 30 de angajati TESA ai spitalului din Scornicesti sa fie preluati sunt insa reduse. Anul trecut, unitatea sanitara din Slatina a disponibilizat o parte din proprii angajati TESA.
Decizia de desfiintare a Spitalului Scornicesti si transformarea acestuia in sectie externa a SJU Slatina a fost luata in august 2011 de Consiliul Judetean, institutie in a carei subordine se afla cele doua unitati sanitare. Cum unda verde de la Guvern a intarziat sa apara, dupa alegerile locale de anul trecut desfiintarea spitalului a fost din nou supusa aprobarii noilor consilieri judeteni, proiectul fiind adoptat cu votul majoritatii alesilor. Singurii care s-au impotrivit au fost consilierii liberali, care si in 2011 au votat impotriva desfiintarii.
Noi ne mentinem aceeasi pozitie de anul trecut, suntem impotriva desfiintarii spitalului din Scornicesti. Spunem, in continuare, ca este o mare greseala. Toata lumea se zbate sa infiinteze noi unitati sanitare si noi, Consiliul Judetean, le desfiintam? Nu putem fi de acord cu asa ceva, afirma la acea vreme vicepresedintele CJ Ioan Ciugulea, presedinte al PNL Olt.