Ajutorul financiar destinat familiilor care au fost afectate, anul trecut, de explozia blocului din Cartierul Rahova va fi prelungit pentru o perioadă de 12 luni, în baza unei hotărâri aprobate de Consiliul General al Capitalei.
Astfel, se va prelungi cu un an, începând cu luna octombrie, acordarea ajutorului financiar pentru plata chiriei și asistenței sociale și umanitare de urgență către persoanele afectate de explozia din 17 octombrie 2025, din imobilul situat în Strada Vicina nr. 1, ale căror locuințe au devenit inutilizabile.
Consilierul general AUR Ovidiu Zară a propus majorarea ajutorului acordat acestor persoane, având în vedere că a crescut prețul chiriilor pe piața imobiliară.
”Să ne gândim în ședințele imediat următoare ca acel cuantum să fie majorat, pentru că altfel oamenii vor plăti din propriul buzunar. Și așa nu mai au absolut nimic”, a spus el.
Primăria Capitalei a informat, într-o postare pe Facebook, că în prezent 43 de familii afectate de explozie beneficiază de acest sprijin, fie prin acordarea unei sume de bani, fie prin decontarea directă a chiriei.
”Am demarat evaluarea întregului blocul din Rahova, dar și a altor imobile din zonă, până pe 9 septembrie. Este un pas necesar înainte de lucrările de punere în siguranță. Specialiștii vor verifica în jur de 270 de apartamente de la 5 scări și școala din vecinătate, între orele 8 și 20”, a menționat sursa citată.
Vor fi măsurate și fotografiate fisurile apărute în ziduri și se vor monta senzori în scara alăturată celei unde a avut loc explozia.
”Cine refuză să permită accesul în casă, semnează și își asumă că, în eventualitatea în care lucrările îi afectează pereții casei, nu va putea solicita despăgubiri. Apoi, putem începe lucrările de punere în siguranță, care vor dura 50 de zile. La finalul acestora, locatarii din scara afectată vor putea intra să-și recupereze bunurile, sub coordonarea și însoțiți de ISU”, a transmis sursa citată.
PMB adaugă că, după semnarea contractului cu firma Apolodor, Primăria a predat amplasamentul și a dat ordinul de începere.
”S-au realizat branșamentele de apă, energie electrică și internet și s-au semnat contractele cu furnizorii, necesare organizării de șantier. Am recepționat, pe 30 iulie, proiectul tehnic”, se mai arată în postare.
