Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj că medicina de calitate nu se poate face fără investiții și fără dotări.
”Mă bucur că astăzi se finalizează o investiție și sper că în cel mai scurt timp, odată ce și partea de dotări va fi recepționată, să fim în situația în care echipa doctorului Florian lucrează în condiții mult mai bune. Pentru că fără investiții, fără dotări, nu ne putem aștepta la o medicină de calitate în anii următori”, a spus Ilie Bolojan.
Acesta a făcut referire și la meritele școlii de medicină din Cluj-Napoca.
”Sunt onorat să particip la acest eveniment. Și sunt aici, în primul rând, în semn de respect pentru școala de medicină din Cluj-Napoca, pentru medicii din acest oraș și le mulțumesc pentru că, atunci când în Transilvania apar cazuri grave, cele mai multe se rezolvă la Cluj, le mulțumesc pentru studenții pe care îi pregătesc aici, pentru că lucrează la toate spitalele din Transilvania. Și le sunt recunoscător pentru ceea ce fac în sistemul nostru de medicină, Clujul fiind unul dintre cele mai puternice centre din acest punct de vedere”, a afirmat Ilie Bolojan.

Foto: (c) MARIUS SEPTIMIU AVRAM / AGERPRES
Premierul interimar a adăugat că are ”o obligație personală” față de medicul Ioan Ștefan Florian, despre care a spus că i-a ”salvat câțiva prieteni”.
”Sunt aici în semn de respect pentru doctorul Florian și echipa pe care dânsul a format-o (…). Și sunt aici din respect pentru acest mare oraș care este Cluj-Napoca, pentru oamenii de aici, pentru că este o locomotivă a dezvoltării României și știm că țara noastră se dezvoltă în jurul câtorva locomotive. Una dintre cele mai puternice zone de dezvoltare este Clujul”, a mai spus Ilie Bolojan.

Foto: (c) MARIUS SEPTIMIU AVRAM / AGERPRES
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical care a fost realizată din fonduri europene, a fost inaugurat sâmbătă în prezența premierului interimar Ilie Bolojan și a ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Investiția pentru dezvoltarea infrastructurii medicale de înaltă performanță dedicate pacienților cu afecțiuni neurochirurgicale, neurovasculare și neurologice a fost finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri naționale, precizează Guvernul, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Noul Centru este în măsură să ofere servicii moderne în sectorul patologiilor neurochirurgicale, are o zonă dedicată investigațiilor imagistice și este dotat cu echipamente pentru investigații și tratament neurochirurgical și neurovascular.
Centrul construit la Cluj are șase săli de operație pentru proceduri neurochirurgicale, 105 paturi, dintre care 26 de terapie intensivă.

Foto: (c) MARIUS SEPTIMIU AVRAM / AGERPRES
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este unul din primele șase unități medicale la clasa I din țara noastră, alături de spitalele județene Constanța, lași, Târgu Mureș, Timișoara și Spitalul Militar Central.
Prin această investiție, va fi consolidat rolul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca ca important centru de excelență, iar pacienții vor avea acces la servicii medicale sigure, moderne și performante, precizează sursa citată.
