Pompierii Detasamentului Slatina au intervenit la inceputul acestei saptamani in comuna Plesoiu, sat Arcesti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinta Mariei G.
La locul solicitarii s-au deplasat doua autospeciale pentru lucru cu apa si spuma, militarii gasind in flacari bunurile dintr-o camera de locuit si acoperisul casei. in sprijinul pompierilor au venit si paramedicii de la SMURD Slatina, cu un echipaj de prim ajutor, pentru a acorda ingrijiri medicale proprietarei locuintei, de 74 de ani, careia i s-a facut rau din cauza fumului inhalat. Pacienta a fost transportata la spitalul Slatina, constienta, cu dureri abdominale si intoxicatie cu fum. Echipajele de stingere au actionat pentru izolarea si lichidarea incendiului mai bine de o ora, insa, cu toate eforturile acestora, circa 10 mp din acoperisul locuintei, materialele textile dintr-o camera de locuit (haine si paturi), o masa si un dulap au fost distruse de flacari. Cauza probabila a incendiului este jarul cazut din sistemul de incalzire (plita), pe materialele combustibile, incendiul propagandu-se cu repeziciune si la restul bunurilor, a precizat Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al ISU Olt.
Batrana intoxicata cu fum in urma unui incendiu
- Advertisement -
- Advertisement -