15.5 C
Slatina
luni,14 septembrie,2026

Ultimele Articole

Lecții gratuite de prim ajutor, în Piața Universității

- Advertisement -

Bucureștenii și turiștii vor putea participa gratuit, luni, la demonstrații practice de prim ajutor organizate în pasajul de la Piața Universității, unde voluntarii Fundației pentru SMURD vor prezenta tehnici de intervenție în situații de urgență, în cadrul campaniei ‘Salvatorii de Vieți’.

Acțiunea este organizată de Groupama și Fundația pentru SMURD și marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor, celebrată anul acesta pe 12 septembrie.

Demonstrațiile vor avea loc între orele 16:00 și 20:00, timp în care voluntarii Fundației pentru SMURD le vor arăta participanților ce trebuie să facă atunci când cineva are nevoie urgentă de ajutor și cum pot contribui la salvarea unei vieți până la sosirea echipajelor specializate.

‘Bucureștenii care vor vizita punctul de informare din pasajul de la Piața Universității vor avea ocazia să deprindă tehnici esențiale de salvare a vieții, prin exerciții practice ghidate pas cu pas de voluntarii Fundației pentru SMURD’, se arată în comunicat.

Programul cuprinde sesiuni interactive privind manevrele de resuscitare cardiopulmonară (RCP), utilizarea defibrilatorului automat (DEA), manevra Heimlich și pregătirea unui rucsac de supraviețuire.

Necesitatea unor astfel de cursuri este evidențiată și de un studiu național realizat de Groupama în iunie 2026, potrivit căruia 82% dintre români sunt nesiguri sau declară că nu ar avea cunoștințele necesare pentru a acorda corect primul ajutor, în timp ce doar 17,4% consideră că ar ști să acționeze corect.

În același timp, unul din cinci români declară că a fost martor la o situație de urgență în care a fost necesară acordarea primului ajutor, iar doar 18% dintre respondenți au urmat vreodată un curs de prim ajutor.

‘Datele arată astfel un decalaj important între situațiile în care oamenii pot fi puși în postura de a interveni și nivelul de pregătire pentru astfel de momente’, menționează comunicatul.

Organizatorii au prezentat și cinci recomandări de bază pentru situațiile de urgență. ‘Verifică dacă locul este sigur. Nu te expune unui pericol pentru a ajuta o altă persoană. Siguranța salvatorului este primul pas’, este prima dintre acestea.

O altă recomandare vizează apelarea cât mai rapidă a numărului unic de urgență 112. ‘Sună la 112 cât mai repede. Spune clar ce s-a întâmplat, unde te afli și urmează indicațiile operatorului. Legislația română prevede că anunțarea unei situații de urgență la 112 trebuie făcută înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor’, se precizează în document.

În cazul în care persoana nu respiră, recomandarea este începerea manevrelor de resuscitare. ‘Dacă persoana nu respiră, începe resuscitarea. Nu aștepta pasiv sosirea echipajelor. Urmează indicațiile dispecerului și începe manevrele de resuscitare, dacă situația o impune.’

De asemenea, în cazul în care este disponibil un defibrilator, acesta trebuie utilizat urmând instrucțiunile aparatului și ale dispecerului. ‘Nu te teme că nu ești medic. Într-o urgență, este mai important să știi pașii de bază și să ceri rapid ajutor decât să rămâi spectator de teamă că ai putea greși. Instruirea practică poate transforma reacția de panică într-o intervenție corectă’, este o altă recomandare transmisă în cadrul campaniei.

Campania ‘Salvatorii de Vieți’, derulată de Groupama în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, urmărește creșterea nivelului de pregătire a populației pentru acordarea primului ajutor și încurajarea intervenției corecte în primele minute ale unei situații de urgență.

Peste 16.000 de români au participat până în prezent la program și au învățat tehnici de intervenție rapidă. În cadrul campaniei sunt organizate cursuri gratuite de prim ajutor în mai multe localități din țară.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți