Ziua produselor agroalimentare româneşti va fi marcată la Slatina, în perioada 9 – 11 octombrie, prin două evenimente dedicate produselor şi producătorilor locali – Zilele Recoltei şi Piaţa Producătorilor Agricoli Olteni, ce vor avea loc în Parcul Tineretului şi pe platoul din faţa Consiliului Judeţean Olt.
Parcul Tineretului va găzdui Zilele Recoltei începând de vineri, 9 octombrie şi până duminică, 11 octombrie, manifestarea fiind organizată de Asociaţia Tinerilor Fermieri Olt, cu sprijinul Primăriei Slatina. La standuri vizitatorii vor găsi legume, fructe, produse din carne, brânzeturi, sucuri şi băuturi, preparate culinare tradiţionale, iar pentru a întregi atmosfera de sărbătoare pe scenă vor urca solişti cunoscuţi, un taraf de muzică populară.
„Este mai mult decât un eveniment – este respectul nostru pentru fermierii români, pentru oamenii care muncesc pământul şi pentru produsele româneşti care ajung pe mesele noastre. Trei zile de muzică şi voie bună, produse locale şi tradiţionale, expoziţie agricolă, ateliere şi degustări, activităţi pentru copii!”, a anunţat preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri Olt, Florin Ciobanu.
Pe scena din Parcul Tineretului vor urca, îmbrăcaţi în costume populare, 250 de copii talentaţi la dansuri şi muzică populară, a precizat Ciobanu.
Produse agroalimentare locale vor fi expuse spre vânzare în acest weekend şi pe aleea din faţa Consiliului Judeţean Olt, la Piaţa Producătorilor Agricoli Olteni.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, Piaţa Producătorilor Olteni va fi deschisă atât sâmbătă cât şi duminică, de dimineaţa până seara.
În municipiul Slatina, evenimente dedicate promovării producătorilor şi produselor locale sunt organizate în fiecare an, pe 10 octombrie, începând din anul 2017, când această dată a fost instituită, printr-o lege iniţiată de parlamentari social-democraţi de Olt, ca Zi naţională a produselor agroalimentare româneşti.
Prin această lege, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persone fizice şi juridice. Se pot organiza programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.
