Magistrații Curții de Apel Craiova au judecat în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie, contestația depusă de Valeriu Matei, fost consilier local PNL Slatina și fost viceprimar al municipiului Slatina, împotriva luării măsurii arestării preventive luată în dosarul penal din data de 27 octombrie. El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ultraj raportat la tentativă de omor calificat şi uzul de armă fără drept după ce, în dimineața zilei de 22 octombrie, ar tras cu arma de vânătoare cu alice înspre echipajele de polițiști și jandarmi care au descins la domiciliul său, perchezițiile fiind desfășurate într-un alt dosar unde acesta este anchetat pentru faptele de șantaj și camătă.
Judecătorii craioveni au decis ca Valeriu Matei să rămână în continuare în spatele gratiilor, contestația fiind respinsă ca nefondată. Decizia instanței de judecată este una definitivă.
„În baza art. 204 C.p.p., respinge contestaţia formulată de contestatorul – inculpat Matei Valeriu împotriva încheierii nr. 54 din data de 27.10.2026 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, ca nefondată. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat. Definitivă (…)”, se arată în soluția pe scurt dată de magistrații Curții de Apel Craiova.

Magistrații Tribunalului Olt sunt cei care marți, 27 octombrie, au admis propunerea procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pe numele liberalului fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, Valeriu Matei, aflat la balconul de la etajul 1 al casei unde acesta locuiește, ar fi executat un foc de armă în direcția organelor de poliție și jandarmerie, cu pușca de vânătoare pe care o deține legal, fără a răni vreun om al legii. Însă, au fost provocate distrugeri materiale la ușa garajului imobilului situat vizavi de acesta și la unul dintre autoturismele aflate în interior. Totodată, politicianul le-a spus anchetatorilor că ar fi tras crezând că persoanele respective sunt niște hoți.
„În perioada 22 – 27 octombrie 2026, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unei sesizări prin care s-a încunoştinţat faptul că, la data de 22 octombrie, în jurul orei 06:27, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Olt, sprijiniți de către o echipă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au procedat la punerea în executare a unui mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Slatina într-un dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, faptă prev. de art. 207 alin. 1 și 3 C.pen., la imobilul numitului M. V., din municipiului Slatina, județul Olt, iar în momentul pătrunderii în curtea imobilului, inculpatul, aflat la balconul de la etajul 1 al casei unde acesta locuiește, a executat un foc de armă în direcția organelor de poliție și jandarmerie, cu arma de vânătoare marca Baikal, calibrul 12, pe care o deține legal, fără a răni vreuna dintre persoane, provocând distrugeri materiale, la ușa garajului imobilului situat vizavi de acesta și la unul dintre autoturismele aflate în acest garaj. Inculpatul M. V., în vârstă de 61 de ani, fără antecedente penale, nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, motivând că a recurs la acest gest, din cauza faptului că a crezut că persoanele respective sunt hoţi şi a intenţionat doar să producă zgomot mare cu arma de vânătoare pentru a speria aceste persoane”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Parchetul Olt.
Potrivit aceleiași surse, în urma probatoriului administrat, luni, 26 octombrie 2026, un procuror de caz din cadrul ParchetulOlt a dispus măsura reţinerii faţă de Valeriu Matei, pentru 24 de ore, pentru ca ziua următoare să fie arestat.
În seara zilei de 22 octombrie, acesta avea să fie introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt și într-un alt dosar penal, în această speță fiind acuzat de șantaj și camătă. După o noapte petrecută în spatele gratiilor un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a decis plasarea sa sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare, în dimineața zilei de joi, 22 octombrie, patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt. Potrivit unor informații, descinderile ar fi avut loc la liberalul Cătălin Andronesi, directorul suport administrativ al Companiei de Apă Olt, şi Valeriu Matei, consilier local Slatina din partea Partidului Național Liberal și fost viceprimar al urbei. Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – octombrie 2026, bărbatul în vârstă de 60 de ani i-ar fi remis persoanei vătămate, în repetate rânduri, diferite sume de bani, percepând dobânzi pentru acestea. De asemenea, în perioada iunie – septembrie 2026, cei doi bărbați ar fi constrâns persoana vătămată, la diferite intervale de timp, în scopul obținerii unor foloase materiale. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Cu ocazia pătrunderii polițiștilor în locuința bărbatului în vârstă de 60 de ani, acesta ar fi executat un foc de armă, folosind o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat bărbatului să predea arma, acesta conformându-se. Arma a fost ridicată de polițiști, iar activitățile specifice au continuat. În urma evenimentului, nu au rezultat victime omenești. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei”, transmiteau joi, 22 octombrie, reprezentanții IPJ Olt, referitor la acest caz.
Trebuie menționat că și bărbatul de 58 de ani, respectiv liberalul Cătălin Andronesi, directorul suport administrativ al Companiei de Apă Olt, a fost reținut pentru 24 de ore în această cauză, iar în cursul zilei de vineri, 23 octombrie, a fost lăsat în libertate, fiind, de asemenea, plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
