Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă percepția creată în rândul oamenilor ‘care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an’ față de evenimentul din weekend de la Timișoara la care au participat lideri social-democrați.
‘Am văzut reacțiile apărute după evenimentul din weekend. Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România. În contextul social dificil, toți cei care au responsabilități publice și toți cei care avem responsabilități publice trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem, chiar și în cadrul unor evenimente private. Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacția, în calitate de lider al PSD regret percepția creată în rândul oamenilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an. Consider că avem obligația să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înțeles acest lucru’, a spus Grindeanu la sediul central al PSD.
El a adăugat că responsabilitatea celor care guvernează este să se concentreze pe ce așteaptă oamenii – ‘venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească’.
‘Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre’, a menționat acesta.
Mai mulți lideri ai PSD au participat în weekend la o petrecere de botez organizată la Timișoara de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care și-a creștinat cel de-al treilea băiat.
Nașul copilului a fost președintele PSD, Sorin Grindeanu. La evenimentul cu sute de invitați a cântat și Al Bano.
