Pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar sau cei care prezintă suspiciuni ale acestei afecțiuni beneficiază de un traseu complet de îngrijiri medicale, de la primele investigații și diagnosticare, până la tratament, monitorizare și servicii de recuperare, toate fiind decontate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Potrivit unui comunicat de presă remis de Casa de Asigurări de Sănătate Olt, punctul de plecare în acest circuit îl reprezintă medicul de familie, care evaluează simptomele pacientului și eliberează trimiterile necesare către investigații de specialitate sau către medicul pneumolog.
Pentru a asigura accesul rapid la investigații, legislația prevede că analizele și explorările recomandate pe biletele de trimitere cu mențiunea „SO” (suspiciune oncologică) se decontează peste valoarea de contract a furnizorilor de servicii medicale. De aceste facilități beneficiază inclusiv persoanele neasigurate, astfel încât barierele financiare să nu întârzie depistarea bolii. În plus, începând cu 1 iulie 2024, au fost introduse pachete standardizate de spitalizare de zi care permit parcurgerea etapelor de evaluare și diagnosticare într-un termen recomandat de maximum 28 de zile calendaristice, decizia terapeutică fiind ulterior stabilită de o comisie multidisciplinară.
Constanța Florea, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, a explicat măsurile de sprijin și facilitățile integrate puse la dispoziția pacienților în toate etapele de tratament și recuperare.
„Sistemul de asigurări de sănătate oferă o rețea complexă de sprijin pentru pacienții oncologici, indiferent de statutul inițial de asigurat. Odată ce un pacient neasigurat este inclus în Programul Național de Oncologie, acesta devine asigurat în condițiile legii. Spitalizarea continuă este decontată fără o limită privind numărul de zile sau al internărilor, atunci când există o indicație medicală, iar investigațiile paraclinice pentru monitorizare se efectuează în cel mult 5 zile lucrătoare de la solicitare. Tot prin programul național se asigură și testarea genetică pentru anumite forme de cancer pulmonar, cum este cel fără celule mici. Pentru etapa de recuperare, sunt decontate până la 42 de zile pe an de servicii specifice, iar îngrijirile paliative la domiciliu se pot acorda până la 180 de zile pe an, ajungând până la 300 de zile dacă sunt combinate cu îngrijirile medicale la domiciliu. Un accent deosebit se pune și pe sănătatea psihică: pacienții pot beneficia de maximum patru ședințe de psiho-oncologie pe lună, accesibile și la distanță, fiind prevăzut totodată și sprijin psihologic pentru aparținători”, a declarat reprezentantul CAS Olt.
Pe termen mediu, autoritățile au în vedere extinderea măsurilor de prevenție. În perspectiva anului 2027, este analizată posibilitatea introducerii unei tomografii computerizate toracice cu doză redusă de radiații (LDCT), acordată anual în cadrul consultațiilor preventive pentru persoanele cu risc crescut de cancer pulmonar, măsură condiționată de adaptarea cadrului legislativ.
Medicii recomandă persoanelor care se confruntă cu simptome precum tuse persistentă, dificultăți de respirație, dureri toracice sau o scădere inexplicabilă în greutate să se adreseze fără întârziere medicului de familie.
Ghidul complet al pacientului cu cancer pulmonar este disponibil pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, www.cnas.ro, în secțiunea „Informații asigurați/neasigurați”, subsecțiunea „Prevenție/tratament oncologic”, link direct: https://cnas.ro/wp-content/uploads/2026/11/Ghidul_pacientului_Cancerul_pulmonar.pdf, precum și pe portalul e-SănătateaMea.
Tot pe site-ul CNAS este disponibilă și lista unităților medicale prin care se derulează Programul național de oncologie, în secțiunea „Informații asigurați/neasigurați”, sub-secțiunea „Programe naționale de sănătate curative”, link direct: https://cnas.ro/extra/dashboard_programe_cnas_12.html.
Lista furnizorilor de servicii medicale relevanți pentru depistarea, diagnosticarea și tratamentul cancerului pulmonar aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Olt este publicată pe site-ul instituției la adresa: https://cas.cnas.ro/casot/articole/cancer-pulmonar.
