Ultimele Articole

SĂRBĂTORI ORTODOXE: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (8 noiembrie)

- Advertisement -

Soborul Sfinților îngeri se sărbătorește în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua lună după martie, întâia lună de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Aceste nouă cete sunt despărțite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc și cea mai de jos.

În cea dintâi ierarhie, mai sus și mai aproape de Preasfânta Treime, sunt Serafimii, Heruvimii și Scaunele. Cei care stau mai întâi înaintea Făcătorului și Ziditorului sunt iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu câte șase aripi.

‘Ei sunt în chipul focului, precum scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Scaunul Lui pară de foc, iar îmbrăcămintea slavei Domnului este ca focul. Și în alt loc zice: Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri și pe slugile tale pară de foc. Ei aprind pe oameni cu focul dumnezeieștii iubiri, precum și numele lor îi arată, căci în limba evreiască serafim se tâlcuiește cel ce aprinde sau încălzește’. (Viețile Sfinților)

După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu Celui Atoatevăzător, Care viețuiește în lumina cea neapropiată, înțelepții Heruvimi cei cu ochi mulți, care, mai mult decât alte cete mai de jos, strălucesc totdeauna cu lumina înțelegerii și a cunoștinței lui Dumnezeu.

‘Apoi, înaintea Celui ce șade pe scaun înalt, stau purtătorii de Dumnezeu – precum îi numește Sfântul Dionisie -, adică Scaunele; căci pe dânșii, ca pe niște scaune înțelegătoare, se odihnește Dumnezeu gânditor – precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul’. (Viețile Sfinților)

În ierarhia cea de mijloc, la fel, sunt tot trei cete ale sfinților îngeri, Domniile, Puterile și Stăpâniile.

‘Se numesc Domnii pentru că domnesc peste ceilalți îngeri care sunt sub dânșii și care, fiind slobozi și lepădând – după Dionisie – toată temerea de rob, de bunăvoie și cu bucurie slujesc neîncetat Domnului’. (Viețile Sfinților)

‘Iar Puterile, umplându-se de dumnezeiasca putere, slujesc voii celei tari și puternice a Domnului Celui Preatare și Atotputernic, fără zăbavă și fără osteneală săvârșind slujba. Ele întăresc pe tot omul cu răbdare, ca să nu deznădăjduiască în necazuri, ci să rabde cu tărie, cu mărime de suflet și cu bărbăție puternică, toate cele ce vin asupră-i și să mulțumească lui Dumnezeu cu smerenie, căci El toate le rânduiește spre folosul nostru’. (Viețile Sfinților)

‘Stăpâniile se numesc așa, pentru că au stăpânire peste diavoli, ca să potolească stăpânirea cea drăcească și să ne ferească de ispitele aduse de ei asupra oamenilor și a nu-i lăsa să vatăme pe cineva atât cât ar voi ei’. (Viețile Sfinților)

Asemenea și în ierarhia cea mai de jos, sunt tot trei cete: Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.

Începătorii sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i pe dânșii spre împlinirea dumnezeieștilor porunci. Lor le este încredințată îndreptarea a toată lumea și păzirea împărățiilor și a domniilor, a ținuturilor, a popoarelor, a neamurilor și a limbilor.

‘Arhangheli se numesc cei mari și vestitori de bine, adică cei care vestesc tainele cele mari și preamărite și aceștia au slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorociile, cunoștința voii lui Dumnezeu și înțelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos și printr-înșii oamenilor’. (Viețile Sfinților)

Îngerii sunt mai jos decât toate rânduielile și mai aproape de oameni.

‘Aceștia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu și voile Lui cele mai mici, povățuindu-i să viețuiască cu fapte bune și cu dreptate după Dumnezeu. Apoi sunt puși să ne păzească pe noi, pe fiecare credincios. Deci, pe cei ce suntem buni, ne țin ca să nu cădem, iar pe cei care cădem, ne ridică. Ei niciodată nu ne lasă, deși uneori greșim și sunt totdeauna gata a ne ajuta, numai să voim și noi’. (Viețile Sfinților)

Cu același nume se numesc toate cetele cele mai presus de cer, adică îngeri, cu toate că au și alte nume, însă toți de obște se numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăși natura lor, ci numai slujba. Deci, toți sunt îngeri pentru că toți slujesc lui Dumnezeu.

Așadar, după descoperirile Sfintei Scripturi și după mărturisirile Sfinților, îngerii iubesc pe Dumnezeu, Îl preamăresc și-I împlinesc voia Lui în conducerea lumii, a împărățiilor, a popoarelor, a oamenilor.

Ca slujitori, îngerii sunt uneori și împlinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. Dar, în mod statornic, îngerii slujesc la apărarea și călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, ocrotesc pe cei drepți: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri în cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mântuirii: Nașterea Domnului, suferința din Ghetsimani, Învierea Domnului, a doua Lui venire.

Îngerii păzitori sfătuiesc de bine pe oameni prin glasul conștiinței: tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, orice mișcare bună a inimii, rugăciunea, pocăința, faptele bune, toate acestea se nasc în noi și se înfăptuiesc din îndemnul și cu sprijinul îngerului păzitor.

De aceea, în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie, când a fost creată lumea, Sfânta noastră Biserică luptătoare, căreia îi trebuie ajutor, prăznuiește cu cântări minunate soborul celor nouă cete ale sfinților îngeri. (surse: vol. ‘Viețile Sfinților’; https://calendar.patriarhia.ro).

FOTO: tablourilacomanda.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți