Postul Nașterii Domnului 2026 (Postul Crăciunului) va începe duminică, 15 noiembrie.
‘Nu știți voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor.
Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu’. (Isaia, 58, 6-8)
‘Postul e doar un mijloc spre ceva, nu un scop în sine. Dacă postul nu ne face mai buni, e ca și cum am merge un pas înainte și un pas înapoi, crezând că înaintăm!’, sublinia mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală (1982-2005).
Postul, adică abținerea totală sau parțială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt, este o practică existentă în diferite forme în mai toate religiile, vechi și noi, ale omenirii.
Creștinismul a dat postului o mare însemnătate în viața religioasă și mai ales în viața monahală, făcând din el un act de virtute și de cult, un mijloc de adâncire în viața spirituală, de luptă împotriva patimilor și a poftelor și totodată un semn de respect și de cinste aduse lui Dumnezeu. S-a accentuat mai ales sensul spiritual al postului, precizându-se că postul adevărat constă nu numai în abținerea voluntară de la mâncare și băutură, ci într-o străduință neîncetată de a domina, cu spiritul, voința, toate patimile și poftele, instinctele și pornirile trupului.
Nu este vorba doar de o renunțare temporară, conștientă și consimțită, la satisfacerea unui instinct natural – nevoia de hrană -, ci de un efort pentru înoirea vieții, prin întronarea supremației spiritului asupra trupului și a sufletului, iar această strădanie este legată de o luptă grea, care constă în întărirea voinței și a rațiunii sănătoase, în disciplinarea instinctelor, tinzând la stabilirea unui echilibru lăuntric, în care spiritul, partea superioară și nobilă a ființei noastre, să domine toată viața omului.
Mântuitorul Însuși a practicat postul. El a postit 40 de zile înainte de începutul activității Sale publice (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 1-3) și a învățat că postul este însoțit de rugăciune (Matei 4,1; Marcu 9, 29), ca mijloc de luptă împotriva ispitelor și a puterii diavolului (Matei 7,21).
Sfinții Apostoli au practicat și ei postul. Astfel, Sfântul Apostol Pavel a postit și a învățat pe fii săi duhovnicești să practice postul unit cu rugăciunea (Faptele Apostolilor 9, 9; 13, 2-3; 14, 23; 2 Corinteni 6,5; 1 Corinteni 7,5).
La început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Unii posteau numai șapte zile, alții – șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții, unul mai ușor.
Sinodul Local din Constantinopol, ținut în anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Nașterii Domnului în Bisericile ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte.
Ca fel de postire, Postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie (ca cel al Sfinților Apostoli).
După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea (orele 15.00-16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește, afară de perioada dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru.
Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea unui sfânt cu doxologie mare se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri și vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 și 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Dezlegare la pește se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.
Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul al IX-lea, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). În alte părți, se ajunează în această zi până la răsăritul Luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit Nașterea Domnului.
Această ajunare amintește totodată de postul ținut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau Botezul creștin și apoi prima împărtășire, la Liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile, care în prezent se săvârșește dimineața).
25 decembrie – Data Nașterii Domnului
Potrivit unei vechi tradiții, recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sfântul Ev. Luca ne spune că S-a născut Domnul (Lc. 2,1), a avut loc în 25 decembrie (14 Nisan), anul 754 de la fondarea Romei.
Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă că această tradiție este foarte veche și că Nașterea Domnului ar fi fost serbată la Roma de la început în data de 25 decembrie.
Același lucru afirmă și Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ținută la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie; convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche și universală.
La fixarea zilei de 25 decembrie ca dată a Nașterii Domnului se poate să fi contribuit și o considerație simbolică, legată de cursul anului solar. Deoarece Sfântul Ioan Botezătorul a spus: ‘Acela (adică Iisus) trebuie să crească, iar eu să mă micșorez’ (Ioan 3, 30), sărbătoarea nașterii sale s-a așezat la 24 iunie, momentul solstițiului de vară, când zilele încep să descrească, iar Nașterea Mântuitorului a fost pusă la 25 decembrie, adică după solstițiul de iarnă, când zilele încep să se mărească. (surse: ‘Liturgica Generală’, Preot prof. univ. dr. Ene Braniște, Ed. Basilica, București, 2015; https://basilica.ro; ‘Tâlcuiri noi la texte vechi’, Mitropolit Antonie Plămădeală, Ed. Sophia, 2011).
Sursa foto: Doxologia/Facebook
