Gruparile vizate de catre actiunea D.I.I.C.O.T. sunt constituite din peste 100 de persoane, iar liderii au fost identificati ca fiind Constantin Gheara, zis Tica, 53 de ani, fratele omului de afaceri Nicu Gheara, Romeo Ursu, zis Boenica, 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, 45 de ani, si Relu serban, 57 de ani.
in fapt, se retine ca, sub coordonarea acestora, membrii gruparilor au confectionat aparatura de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate in vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plata electronica utilizate la diferite terminale ATM sau POS -uri, aflate pe teritoriile urmatoarelor state: Germania, Spania, Elvetia, Portugalia, Franta, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria. Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plata electronica, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substantiale de bani, pe teritoriile Republicii Dominicane, S.U.A., Japoniei, Iordaniei si Nepalului, precizeaza un comunicat de presa al DIICOT.
Simultan cu actiunea declansata de procurorii D.I.I.C.O.T., la solicitarea acestora au fost efectuate perchezitii domiciliare si pe teritoriile Germaniei, Marii Britanii, S.U.A. si Republicii Dominicane.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrala vor fi conduse 70 de persoane in vederea audierii, urmand ca dupa finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale fata de invinuiti. Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat in instrumentarea cauzei cu Eurojust si Europol precum si cu autoritatile judiciare din Germania, Spania, Marea Britanie, Elvetia si Portugalia. Actiunea a fost efectuata cu sprijinul lucratorilor din cadrul Jandarmeriei Romane. Suportul tehnic si informativ a fost asigurat de catre SRI, DOS si DGIPI.