Cele 5 unitati spitalicesti cu paturi din judet – SJU Slatina (si Scornicesti), Spitalul Caracal, Spitalul Corabia, Bals, si cel de Psihiatrie Schitu Greci – au fost verificate de reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Olt, pe parcursul lunii martie, ca urmare a modificarii unui ordin de minister.
Conform adresei Ministerului Sanatatii, in perioada 4-29 martie, Directia de Control in Sanatate Publica a desfasurat actiuni de control in unitatile sanitare cu paturi oltene. Ca si tematica, s-a avut in vedere verificarea respectarii conditiilor de functionare, masurile de prevenire a infectiilor nosocomiale, respectarea normelor tehnice de gestionare a deseurilor medicale periculoase, si respectarea normelor de curatenie, dezinsectie si sterilizare.
in urma actiunilor s-au constatat o serie de deficiente, pe care reprezentantii DSP le-au sanctionat cu avertismente si amenzi.
Printre deficientele gasite s-au numarat neasigurarea spatiilor suficiente destinate depozitarii produselor si materialelor de curatenie; parametri termici depasiti de furnizare a apei calde, datorati distantei mari dintre furnizori si unitatile spitalicesti; planificarea defectuoasa a actiunilor de dezinsectie, deratizare in sectiile de pediatrie, ATI, chirurgie plastica, chirurgie generala, nou-nascuti, datorate gradului mare de ocupare; nerespectarea circuitelor functionale in sectorul spalatorie si a dotarilor corespunzatoare cu utilaje necesare uscarii lenjeriei; neindicarea concentratiei solutiilor dezinfectante utilizate; nerespectarea utilizarii echipamentului de protectie complet; neinscriptionarea recipientelor de colectare a deseurilor medicale periculoase, in conformitate cu prevederile noului ordin. Pentru deficientele constatate s-au aplicat 35 de avertismente persoanelor responsabile la momentul controlului si doua amenzi in valoare de 1.100 lei, a precizat Gabriela Gogiu, purtatorul de cuvant al DSP Olt.
Spitalele din judet uita de dezinsectie si deratizare in sectiile aglomerate
- Advertisement -
- Advertisement -