Voi intocmi aceasta cerere pe baza documentului medico-legal aflat la dosarul cauzei si pe intentia indirecta a inculpatei de a lovi partea vatamata, a declarat avoctul Claudiu Brenciu. Pedeapsa in acest caz este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani, ori aplicarea unei amenzi.
La randul sau, comisarul Gheorghe Barbu considera aceasta cerere neintemeiata, precizand ca loviturile primite au fost facute cu intentie si direct catre organele vitale.
Aceasta este o cerere necredibila. Nu pot sa cred ca cineva ar accepta o asmenea cerere de schimbare a incadrarii dintr-o tentativa de omor in lovire sau alte violente. Cum poate spune ca loviturile nu mi-au pus viata in pericol? Dansa s-a prezentat la locuinta mea cu un cutit si nu se poate vorbi despre intentie? Loviturile pe care le-am primit au fost repetate si direct catre organele vitale. Asta nu este intentie? Dumneaei este si politista si cunoaste legea destul de bine. Nu o sa fiu de acord cu o asemenea cerere si o sa fac recurs daca este admisa, a declarat Ghoerghe Barbu.
Martori audiati
Tot la termenul de ieri al procesului, comisarul Barbu a depus la dosar inscrisuri prin care sa dovedeasca cheltuielile materiale suportate dupa ce a fost injunghiat de Melania Renghea. Am depus documente doveditoare de cumparare a medicamentelor, un document prin care dovedesc ca in urma scandalului am fost destituit din functia de sef intr-o functie inferioara, extrase din mass-media in care eram denigrat in toate felurile, facut violator si cate alte lucruri, a mai spus Barbu.
Tot ieri au fost audiati, pe latura civila, doi martori: Cristian Bubatu si Gheorghe Buse, ambii politisti si colegi cu Gheorghe Barbu.
L-am vizitat pe domnul Barbu in fiecare zi pe perioada cat a fost internat in spital. Personal am fost de doua ori si i-am cumparat ser, calciu si alte medicamente. Odata am platit 140 de lei iar o alta data 100 de lei. Stiu ca l-am auzit spunand ca a cheltuit intre 5.000 si 6.000 de lei pe medicamente, a declarat Gheorghe Buse.
Nu stiu exact cati bani a cheltuit, dar chiar eu l-am imprumutat cu 200 de lei pentru medicamente, a precizat Cristian Bubatu.