9.6 C
Slatina
duminică,11 mai,2025

Ultimele Articole

20 de milioane lei, alocati Oltului pentru investitiile prin PNDL

- Advertisement -

Suma alocata anul acesta judetului pentru continuarea Programului National de Dezvoltare Locala este de aproximativ 20 de milioane lei. Se finanteaza cu prioritate continuarea proiectelor pentru apa, canalizare si drumuri. Ca si noutate, spre deosebire de anul trecut acum putem finanta si lucrarile incepute la poduri si podete, cele care sunt aproape de finalizare, a spus Marius Oprescu, vicepresedintele Consiliului Judetean. Acesta a precizat ca nu s-a stabilit inca lista finala a obiectivelor ce vor primi finantare.
Se lucreaza la hartii, nu s-a stabilit inca pentru ce lucrari se vor aloca banii, dar ceea ce pot spune este ca sunt finantate lucrari din tot judetul, vom incerca sa cream un echilibru astfel incat toate localitatile judetului sa ajunga la un anumit nivel de dezvoltare, a afirmat vicepresedintele CJ.
Potrivit acestuia, suma alocata judetului este putin mai mare decat cea de anul trecut, iar de la nivel central exista promisiunea unei suplimentari a fondurilor la rectificarea din iunie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți