incepand de luni, 24 martie, reprezentantii Administratiei Fondului pentru Mediu impreuna cu inspectorii Garzii Nationale de Mediu vor demara o serie de controale ce vor viza atat agentii economici autorizati, dar si cei aflati in curs de autorizare pentru casarea vehiculelor scoase din uz. Mentionam ca, la nivelul lunii august 2013, operatorii autorizati pentru astfel de activitate erau in numar de 532, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Mediului.
De la inceputul acestei luni, Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice si Administratia Fondului pentru Mediu au supus dezbaterii publice proiectul de Ordin al ministerului pentru aprobarea Ghidului de finantare a Programului de Stimulare a innoirii Parcului Auto National. Ca noutate, in Programul Rabla 2014, persoanele fizice care doresc sa beneficieze de un tichet electronic se vor adresa direct producatorilor/dealerilor validati in program. De asemenea, o alta propunere este aceea de a include in program si masini cu o vechime mai mare sau egala cu 8 ani.
in acest an, AFM va aloca un numar de 20.000 tichete, bugetul total fiind de 140 milioane lei. Pentru prima data tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, ci vor fi alocate electronic in sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achizitionarea unui autovehicul nou, valoarea acestuia fiind de 6.500 lei.
Potrivit reprezentantilor Garzii de Mediu Olt, la nivelul judetului Olt, din cei trei operatori care aveau dreptul de a dezmembra autovehiculele casate, doar unul singur mai are autorizatie pentru a desfasura aceasta activitate.
Controale la operatorii care caseaza autovehicule scoase din uz
- Advertisement -
- Advertisement -