Liceanul trebuia sa fie in sala de examen cu o jumatate de ora inainte de sustinerea probei, insa nu a mai ajuns la timp din cauza ca in timp ce venea de acasa, din comuna Priseaca, la intrarea in Slatina circulatia a fost ingreunata de producerea unui accident rutier. Masinile aflate in trafic au circulat pe un singur sens pana in jurul orei 08:40, iar baiatul nu a mai ajuns la timp in sala de examen. Membrii comisiei au solicitat subiecte de rezerva, iar elevul a sustinut proba de la ora 13:00, asa cum prevede metodologia.
Un elev de la Priseaca trebuia sa sustina examenul la Colegiul Tehnic Metalurgic, insa de dimineata, la intrarea in Slatina s-a produs un accident rutier, iar circulatia s-a desfasurat pe un singur sens de mers pana la ora 08:40. Dupa ce am primit confirmarea spuselor baiatului, s-a apelat la subiectele de rezerva, iar acesta a dat examenul de la ora 13:00, asa cum prevede metodologia de examen, a explicat Gabriel Vartineanu, membru al comisiei judetene de bac.
165 de absenti si 2 eliminati
Prima proba scrisa a bacalaureatului s-a incheiat cu 165 de absenti si 2 elevi eliminati din examen pentru ca au incercat sa fraudeze. Astfel, potrivit informatiilor oficiale, din 3.424 de elevi inscrisi, 165 nu s-au prezentat, iar eliminatii s-au raportat de la colegiile Ion Minulescu si Nicolae Titulescu. Cei mai multi absenti s-au inregistrat la Colegiul Tehnic Alexe Marin – 46, urmat de Colegiul Agricol Carol I – 38; nu au inregistrat elevi absenti colegiile Ion Minulescu, Radu Greceanu, Liceul Teoretic Petre Pandrea Bals si Colegiul National A.I.Cuza Corabia.