13.2 C
Slatina
miercuri,14 mai,2025

Ultimele Articole

90.000 de euro cumparati cu bani falsi la casa de schimb valutar din gangul de la Vacanta

- Advertisement -

intamplarea s-a petrecut la sfarsitul lunii aprilie a acestui an. Cei trei barbati, Adrian Razvan Andronic, Nicu Iulian Uta si Hristache Ardelean – cumnatul lui Florin Cioaba, regele romilor, au cumparat aproape 90.000 de euro cu lei falsi de la casa de schimb valutar din gangul de la Vacanta si apoi s-au facut nevazuti. Cand si-a dat seama ca a fost inselat, administratorul casei de schimb valutar a facut plangere la parchet. Cei trei au fost identificati cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, ei fiind ulterior arestati pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. Pe 21 mai, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Slatina a admis propunerea de arestare preventiva a inculpatului Adrian Razvan Andronic pe o perioada de 30 de zile, iar pe 13 iunie a dispus arestarea preventiva a inculpatului Nicu Iulian Uta, pe o perioada de 30 de zile – masurile preventive dispuse de judecatorul de drepturi si libertati fiind ulterior prelungite.
in ceea ce il priveste pe cel de-al treilea inculpat, Hristache Ardelean, acesta a fost retinut luni, iar marti judecatorii de la Judecatoria Slatina au emis pe numele lui un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile.
Procurori din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina, efectuand urmarirea penala intr-un dosar aflat in ancheta proprie, au solicitat instantei de judecata, in data de 08.07.2014, arestarea preventiva a inculpatului H. A. pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. Din probatoriul administrat in cauza pana la acest moment al urmaririi penale a rezultat suspiciunea ca, in data de 25.04.2014, acesta impreuna cu inculpatul A. A. R., ajutati de inculpatul U. N. I., l-au indus in eroare pe administratorul S.C. C. SRL Slatina, caruia i-au oferit, in cadrul unui schimb valutar, bancnote falsificate ce imitau cupiura de 100 de lei, primind suma de 89.500 de euro, precizeaza un comunicat de presa al Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina.
Zona Vacanta din municipiul Slatina este cunoscuta ca fiind locul unde isi fac veacul asa numitii valutisti. Pe vremea cand la conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Olt se afla comisarul sef Mihai Pruteanu, in zona erau organizate actiuni iar patrulele de politie erau mai mereu prezente acolo, astfel incat valutistii au fost pusi pe fuga. Odata cu plecarea comisarului Pruteanu de la carma inspectoratului, valutistii au revenit in zona.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți