Astfel, o mare parte dintre conducatorii auto au luat cu asalt service-urile pentru a monta cauciucurile de iarna. Politistii spun insa ca acestea nu sunt obligatorii incepand cu data de 1 noiembrie, ci doar in cazul in care se circula pe drumuri publice acoperite cu zapada, gheata sau polei.
1 noiembrie este data la care a intrat in vigoare Ordonanta de Guvern 5/2011. Potrivit acesteia, obligativitatea dotarii autovehiculelor cu cauciucuri de iarna nu depinde de un anumit interval de timp, ci de conditiile meteorologice. Astfel, soferii trebuie sa aiba cauciucuri de iarna doar cand circula pe drumuri acoperite cu zapada, gheata sau polei, indiferent de perioada calendaristica, a precizat comisarul sef Ilie Rosu, seful Serviciului Politiei Rutiere Olt.
Acesta mai spune ca autovehiculele cu masa totala de pana la 3,5 tone trebuie sa fie dotate cu anvelope de iarna pe toate rotile, iar cele destinate transportului de marfa si transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaun trebuie sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau sa aiba montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate.
Cei care cumpara anvelope de iarna sau all season trebuie sa fie atenti ca acestea sa aiba inscriptionate unul din simbolurile M+S, M.S sau M si S. Literele M si S, sunt initialele cuvintelor englezesti mud si snow, care inseamna noroi, respectiv zapada.
Amenzile pe care le risca soferii care incalca legea caucicurilor de iarna sunt cuprinse intre 2.500 si 4.000 de lei si retinerea certificatului de inmatriculare. Mai mult, soferul unei masini fara cauciucuri de iarna care blocheaza un sector de drum risca o amenda cuprinsa intre 5.000 si 8.000 de lei si va fi nevoit sa suporte costurile aferente interventiei de degajare a sectorului de drum afectat.
De asemenea, daca se produce un accident in care soferul nevinovat nu are masina echipata cu anvelope de iarna, acesta nu primeste despagubiri, desi un alt sofer a intrat in el.
Cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii de la 1 noiembrie
- Advertisement -
- Advertisement -