29.3 C
Slatina
marți,8 iulie,2025

Ultimele Articole

Colegiul National Vocational Nicolae Titulescu, la ceas de sarbatoare

- Advertisement -

Este o zi festiva pentru ca ziua liceului este ziua de 6 decembrie, Sfantul Nicolae, care e numele patronului nostru spiritual si fiind si in preajma sarbatorilor de iarna, atmosfera de sarbatoare i-a cuprins pe toti si ne bucuram. Am incercat prin activitatile desfasurate sa implicam tot colectivul – elevi si cadre didactice – am invitat si colegii care s-au pensionat in ultimii 10 ani, iar ziua a inceput cu un Te-Deum. Episcopia ne-a trimis o delegatie care a tinut si o slujba de sfintire, si de pomenire, incepand cu Nicolae Titulescu si terminand cu colegii nostri care nu mai sunt si care au functionat in aceasta scoala in ultimii 10 ani. Apoi clasele I-IV au avut programul lor, in sensul ca am avut invitat un teatru de la Valcea – Anton Pann, cu spectacolul Poveste de iarna; la spectacol au fost invitate si gradinitele cu care noi avem parteneriate, dat fiind faptul ca avem clasele de pedagogic si ele isi desfasoara practica acolo, a declarat Carolina Guraliuc, directorul CNVNT.
Tot de ziua liceului au fost premiati si elevii care anul trecut au obtinut premii la olimpiadele si concursurile scolare si extrascolare. Pe langa diplome, ei au primit si carti, castigate de scoala in urma unui proiect derulat anul trecut.
Cu aceasta ocazie am profitat si au fost premiati toti elevii care in anul scolar trecut au primit un premiu la un concurs scolar, olimpiada scolara sau extrascolara. Din partea scolii, de la mic la mare, din clasa I pana in clasa a XII-a, au primit o carte; am incercat sa ne incadram si in programa scolara cu ajutorul catedrei de Limba si literatura romana. Aceste carti sunt in posesia noastra nu pentru ca am avea foarte multi bani, ci pentru ca anul trecut am aflat de un proiect al fundatiei Mereu aproape si impreuna cu doamna consilier scolar Ortansa Frantescu am aplicat si am si castigat 1.000 de volume, a mai spus Carolina Guraliuc.

Meciuri de volei si handbal

Programul activitatilor a continut si o serie de meciuri intre liceenii de la Titulescu si colegi din alte licee slatinene.
in paralel cu activitatea celor de I-IV, sala de sport gazduieste o serie de meciuri de volei fete liceu, volei baieti, un meci care se anunta a fi interesant pentru ca e vorba de selectionata Colegiului Titulescu, un meci de handbal, cu selectionata mixta a Colegiului Greceanu si Minulescu. Acolo sunt si fosti elevi ai nostri care au inceput activitatea sportiva in gimnaziu aici, si au acceptat sa faca o asemenea echipa azi si sa revina si ei aici, a mai afirmat directorul liceului.
Din programul festivitatilor nu au lipsit nici momentele artistice. in amfiteatru, elevii de la clasele de arte au panotat o expozitie in care au transpus Titulescu – colegiul, personalitatea diplomatului Titulescu – in ochii lor de artisti.
Vreau sa multumesc tuturor cadrelor si elevilor care s-au implicat si care au facut ca aceste activitati sa fie posibile, si sper ca si de acum incolo sa vina cu noi idei in asa fel incat si rezultatele sa se imbunatateasca, dar si atmosfera de lucru si relatiile dintre ei, a conchis Carolina Guraliuc.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți