Toti pasionatii de fotografie din Slatina, si nu doar ei, sunt asteptati pentru a vedea expozitia de grup a artistilor fotografi din Komarno, Slovacia. in cadrul vernisajului va lua cuvantul si artistul fotograf slatinean Valeru Ciurea, care recent a fost primit in randul membrilor Asociatiei Internationale Euro Foto Art, cu sediul in Oradea. Artistii fotografi expozanti sunt Kopják Angelika, Sedliak Pál si Virágh Mária, toti fiind membri ai Fotoclubului Helios din Komarno – Slovacia, organizatie partenera a Asociatiei Internationale Euro Foto Art. Slatina este al doilea municipiu, dupa Oradea, unde fotografii slovaci expun in Romania. De obicei, subiectele preferate de artisti sunt peisajul, socio-fotografia, eseul si peisajul. Deschiderea expozitiei artistilor fotografi din Komarno – Slovacia in Slatina a fost posibila datorita bunelor relatii de parteneriat existente cu Asociatia Culturala Center InterArt – Centrul International de Arta Romania si Centrul Judetean pentru Promovarea Culturii Traditionale Olt si Clubul Fotografic Alutus din Slatina, a declarat Valeru Ciurea. Expozitia de la Centrul Cultural Eugen Ionescu Slatina este organizata sub patronajul Primariei municipiului Slatina si va ramane la dispozitia publicului vizitator pana pe data de 20 iunie 2015. Accesul la expozitie este gratuit.
Fotografiile unor artisti slovaci, expuse la Slatina
- Advertisement -
- Advertisement -