Daca mai intai pe strazi au organizat proteste bucurestenii, de miercuri seara s-a iesit in strada si in mai multe localitati din tara. in Olt, proteste au avut loc in Slatina, dar si in municipiul Caracal. Din nefericire, la unul dintre aceste proteste s-au inregistrat si incidente, unul dintre protestatarii din fata Primariei Caracal fiind luat cu forta de catre politisti si tarat pana la masina, pentru a fi dus la sediul Politiei.
Cineva din multime a filmat totul, iar imaginile au devenit virale pe YouTube. in inregistrare se vede cum politistii il trag pe un barbat de maini si de picioare pana la masina, in tot acest timp protestatarii strigand: Lasati-l! Lasati-l!. Mai mult, pe filmare se aude si cand alte persoane spun ca unul dintre politisti i-a dat o palma barbatului. intrebati despre acest incident, reprezentantii Politiei Olt spun ca barbatul se afla sub influenta bauturilor alcoolice si la un moment dat a inceput sa adreseze injurii si amenintari la adresa celor care protestau in zona Primariei, dar si a oamenilor legii.
Barbatul, in varsta de 62 de ani, din Caracal, nu s-ar fi supus legitimarii de catre politisti, care l-au luat cu forta si l-au condus la sediul Politiei Caracal. Persoana in cauza a fost sanctionata contraventional pentru tulburarea ordinii si linistii publice. Conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Olt a dispus verificarea modului de interventie al politistilor, a precizat comisarul sef Claudia Radu, purtatorul de cuvant al Politiei Olt.
VIDEO AICI:
https://www.youtube.com/watch?v=j_eYMi8UnJU