21.2 C
Slatina
vineri,15 mai,2026

Ultimele Articole

Concurs pentru sefii de post

- Advertisement -
Concursul, care va avea loc pe data de 23 noiembrie, este organizat pentru ocuparea functiilor de sefi de post la posturile de politie din Calui, Dobretu, Gavanesti, Iancu Jianu, Rusanesti, Vilcele, Slatioara, Priseaca, Tatulesti si Obarsia.
Potrivit datelor furnizate de reprezentantii IPJ Olt, cea mai mare concurenta este pentru sefia postului de politie Priseaca, pentru care s-au inscris 4 candidati. La Slatioara, functia de sef de post a atras 3 candidati, la Rusanesti si Dobretu sunt cate doi candidati, iar pentru sefia posturilor de politie din comunele Calui, Gavanesti, Iancu Jianu, Tatulesti si Obarsia s-a inregistrat cate un singur candidat. Singura post de politie pentru care nu s-a inscris nici un candidat este cel din comuna Valcele.
Concursul se va desfasura la sediul IPJ Olt, si va consta in sustinerea unei probe unice, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.
Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat admis candidatul care are nota cea mai mare si este notat cu cel putin 7.00. in situatia in care mai multi candidati au aceeasi nota este declarat admis la concurs candidatul care are cea mai mare vechime in specialitatea postului scos la concurs. Daca mai multi candidati au aceeasi vechime in specialitatea postului scos la concurs, este declarat admis candidatul care are cea mai mare vechime in studiile necesare postului scos la concurs, se precizeaza pe site-ul IPJ Olt.

Concurs si pentru sefia Sectiei 1 Politie Rurala Bobicesti

Un alt post scos la concurs de IPJ Olt, prin recrutare din sursa interna (din randul ofiterilor), este cel de sef al Sectiei 1 Politie Rurala Bobicesti, cei interesati putand sa se inscrie pana pe data de 14 noiembrie. Concursul/examenul se va desfasura la sediul I.P.J. Olt, in data de 07.12.2016, incepand cu ora 09.00 si va consta tot in sustinerea unei probe unice, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica si bibliografia stabilite de comisie.
Potrivit anuntului postat pe site-ul institutiei, candidatii trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii minimale:
-sa indeplineasca cerintele specifice din fisa postului;
-sa fie absolventi de studii superioare de lunga durata, cu diploma de licenta sau -echivalenta in urmatoarele domenii: stiinte juridice, stiinte administrative, stiinte economice, stiinte socioumane, stiinte militare, informatii si ordine publica/ ciclul I studii universitare in sistem BOLOGNA, in urmatoarele domenii: stiinte sociale si stiinte ingineresti;
-sa fie absolventi de studii de master, sau studii post universitare in specialitatea studiilor necesare exercitari functiei, sau in domeniul management / studii superioare de lunga durata cu diploma de licenta, absolvite anterior aplicari celor trei cicluri BOLOGNA, intr-unul din domeniile studiilor de baza, sau in domeniul management/studii de master/ciclul II de studii universitare intr-unul dintre urmatoarele domenii universitare de masterat: drept, stiinte administrative, stiinte ale comunicari, sociologie, relatii internationale si studii europene, stiinte politice, stiinte militare, informatii si securitate nationala, ordine publica si siguranta nationala, cibernetica si statistica, informatica economica, management, stiintele motricitatii umane, psihologie sau stiinte ale educatiei;
-nu este cercetat disciplinar, nu se afla sub efectul unei sanctiuni disciplinare sau fata de acesta nu a fost pusa in miscare actiunea penala;
-a obtinut calificativul de cel putin bine la ultimele doua evaluari anuale de serviciu;
-sa aiba gradul profesional de minim inspector principal de politie;
-sa aiba vechime in munca: din care in M.A.I. 3 ani;
-sa aiba 3 ani vechime in specialitatea structurii pentru care se organizeaza examen/concurs;
-sa aiba 2 ani vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei;
-sa detina permis de conducere categoria ,, B,,
-sa aiba/sa obtina autorizatie de acces la informatii clasificate, nivel de secretizare ,,SECRET,,;
-sa aiba/sa obtina aviz pentru utilizarea bazelor de date ale Politiei Romane;
-sa aiba/sa obtina aviz pentru desemnare ca organ de cercetare in structura politiei judiciare;
-sa nu fie declarat incompatibil de a ocupa o functie de conducere in sensul prevederii Legii nr. 176/01.09.2010, privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți