- Advertisement -
Oamenii legii au descins la domiciliile mai multor suspecti din judetele Ilfov, Giurgiu, Calarasi, Constanta, Buzau si Olt, dar si in Bucuresti, in total fiind puse in aplicare 19 mandate de aducere.
Din datele si probele administrate in cauza, rezulta presupunerea rezonabila ca banuitii, prin intermediul mai multor societati comerciale, au inregistrat achizitii fictive de marfuri si servicii, beneficiind astfel de deducerea ilicita a unor taxe si impozite. Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este estimat la 2.000.000 de lei, se precizeaza intr-un comunicat al DGPMB.
Potrivit celor declarate de inspectorul de politie Bogdan Ghebaur, purtatorul de cuvant al institutiei, in judetul Olt a avut loc o singura perchezitie, in comuna Grojdibodu. La Olt a fost pus in aplicare un mandat de perchezitie si un mandat de aducere pe numele unui administrator de firma fantoma din localitatea Grojdibodu. Barbatul a fost adus la audieri, a precizat inspectorul Ghebaur.
Toate persoanele vizate au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Politiei Sectorului 2 al Capitalei.
Actiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.
- Advertisement -
