- Advertisement -
Evenimentul rutier a avut loc pe trecerea de pietoni din zona Spitalului Judetean de Urgenta Slatina. Potrivit politistilor, vinovat de producerea accidentului este un sofer din judetul Timis, care nu a pastrat distanta corespunzatoare in mers fata de autoturismul din fata sa.
Din primele cercetari, s-a stabilit ca un barbat de 37 de ani, din judetul Timis, in timp ce conducea autoturismul, nu a pastrat o distanta corespunzatoare in mers si a intrat in coliziune cu un autoturism care se afla oprit la trecerea pentru pietoni, condus de un barbat de 34 de ani, din Slatina. in urma impactului, autoturismul care oprise pentru a acorda prioritate pietonilor a fost proiectat pe trecere si a acrosat trei persoane, care au necesitat transportul la spital, a precizat comisarul Iulian Nicolae, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Olt. Doua femei de 28, respectiv 39 de ani, si un baiat de 8 de ani, toti din Slatina, au avut nevoie de ingrijiri medicale si au fost transportate la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, pentru efectuarea unor investigatii amanuntite.
Ambii conducatori auto au fost testati cu aparatul alcooltest de politisti, rezultatul fiind negativ, iar in cauza au fost intocmite acte premergatoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
- Advertisement -
