Asigurarea conditiilor necesare pentru desfasurarea activitatii medicului de familie in scopul imbunatatirii asistentei medicale a populatiei este una dintre nemultumirile noastre. in prezent, sistemul informatic functioneaza deficitar, in unele momente se ajunge si la trei sferturi de ora pentru eliberarea unei retete. Ajunge pacientul sa astepte zeci de minute pentru a-i fi eliberata aceasta reteta. De asemenea, vrem o finantare adecvata unei activitati de medicina de familie si obtinerea din PIB a unui procent de 10%. Noi pentru 10% militam, si aici este vorba de tot sistemul sanitar, momentan avem 6% din PIB, pentru ca intre 9% – 17% este procentul in Uniunea Europeana, iar pentru noi, pentru a functiona optim, un procent de 10% din PIB ar fi OK. Un procent mai mare ne dorim sa se aloce pentru medicina de familia si din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. Dorim recunoasterea importantei rolului medicului de familie si respectarea drepturilor constitutionale ale medicilor si pacientilor, a declarat doctorul Mihai Ungureanu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Olt.
Reprezentantul medicilor de familie din judet a spus ca spera ca problemele pe care le-au semnalat in memoriul lor sa fie solutionate. Speram ca aceste probleme sa ia o intorsura favorabila, deoarece nu suntem o tagma care sa iesim in strada. Noi suntem medici, noi ne dorim sa ne ocupam de pacienti si dorim ca sa aratam decidentilor ca trebuie sa faca ceva in aceasta privinta, a spus presedintele asociatiei. Medicul Mihai Ungureanu a vorbit si despre faptul ca si-ar dori ca autoritatile locale sa nu-si mai depaseasca atributiile. O alta asteptare pe care o avem este ca autoritatile locale sa nu-si mai depaseasca atributiile si sa ceara ceea ce nu apartine medicului de familie. Nu este posibil ca un primar dintr-o localitate sa ceara unui medic lucruri care nu apartin de acesta. A fost problema dezvoltarii cabinetelor medicale, le-au fost date medicilor de familie cabinetele deteriorate, care le-au renovat cu bani proprii si le sunt cerute chirii fabuloase. Trebuie sa stimulam medicii sa vina la tara, populatia este imbatranita, la medicii de familie media de varsta este de 55 de ani, majoritatea o sa iasa la pensie in 10 – 15 ani, si atunci nu o sa mai fie medici. Medicii tineri nu s-au inscris ca medici de familie, nu vor. Sunt comune care sunt deficitare la medici de familie, a precizat doctorul Ungureanu.
Faptul ca exista localitati in care exista deficit de medici de familie a fost confirmat si de Florin Ciocan, presedintele Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Olt, care a spus ca aceasta problema nu este intalnita doar la comune, ci si in doua orase, respectiv Bals si Corabia. Efectiv, in Olt, nu este nicio localitate fara niciun medic de familie, toate localitatile au cel putin un medic. insa, mai sunt cel putin 20 de localitati unde ar fi necesar al doilea sau un al treilea medic de familie, chiar si un al patrulea medic. Avem si doua orase in aceasta situatie, este vorba de Bals si Corabia. in acest moment, actul medical este facut de catre 242 de medici de familie repartizati in localitatile judetului. Ar mai fi nevoie, dar in prezent toate localitatile sunt acoperite din punct de vedere al necesarului de medici, a declarat Florin Ciocan.
inainte ca medicii de familie sa protesteze si in fata CAS Olt, presedintele institutiei a precizat ca o parte dintre solicitarile acestora au fost prezentate si in cadrul unor sedinte care au avut loc la Prefectura, dar si la Consiliul Judetean Olt. O mare parte din solicitari nu se refera la activitatea CAS Olt, este vorba despre modificari legislative pe care le cer protestatarii, care probabil vor fi discutate la nivel central. Vreau sa va spun ca la acest moment se lucreaza la contractul cadru si normele de aplicare ale acestui contract pe anul 2018, presupun ca o mare parte dintre solicitarile Coalitiei <
Daca revendicarile lor nu vor fi luate in calcul de autoritati, medicii de familie din judet au spus ca nu se vor opri aici cu formele de protest, urmand ca in data de 15 noiembrie sa ia parte la un miting care va avea loc la Bucuresti.
Medicii de familie din judet au iesit in strada
- Advertisement -
- Advertisement -
