Barbatul a suferit rani grave in momentul in care autoturismul Volkswagen pe care il conducea a fost izbit violent de trenul InterRegio 9064, care circula pe ruta Corabia – Caracal, si tarat aproape 50 de metri pe sinele de cale ferata. Transportat initial la Caracal, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, unde luni seara a decedat.
Teribilul accident a avut loc pe Drumul Judetean 544, in zona satului Crusovu, comuna Brastavatu. Potrivit politistilor rutieri, conducatorul auto nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferata fara bariere, masina la volanul careia se fla fiind lovita in plin de automotor. Pe langa barbatul ranit grav, pasagere in autoturism erau doua femei, una de 40 ani, din comuna Visina, si alta de 46 ani, din Brastavatu. Toate cele trei persoane au necesitat ingrijiri medicale, insa cel mai grav ranit a fost soferul. Acesta a ramas blocat in autoturism, pentru deblocarea usii fiind nevoie de pompierii de la Garda Visina care au actionat cu o autospeciala complexa pentru intervente si descarcerare. in sprijinul lor, au venit paramedicii SMURD si cadrele medicale de la Serviciul Judetean de Ambulanta Olt, care au preluat victimele gasite constiente la locul accidentului si le-au transportat la Spitalul Municipal Caracal. Daca femeile au ramas aici sub observatie medicala, barbatul a fost transferat la Spitalul Nr. 1 Craiova, unde ulterior a murit.
Initial, in cauza oamenii legii efectuau cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, iar dupa decesul soferului incadrarea juridica a faptei a fost schimbata in ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.
Brastavatu: soferul autoturismului lovit de tren a pierdut lupta cu viata
- Advertisement -
- Advertisement -
