23.7 C
Slatina
miercuri,6 mai,2026

Ultimele Articole

Pompierii din patru judete, in competitie la Slatina

- Advertisement -

Iunie – septembrie este perioada in care, anual, sunt organizate aceste concursuri ale serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta, obiectivul fundamental al acestora fiind dezvoltarea si perfectionarea aptitudinilor si a deprinderilor specifice, necesare indeplinirii actiunilor de interventie in situatii de urgenta.
Faza zonala a competitiei este organizata de ISU Olt, cu sprijinul Asociatiei Sportive Pompierul Olt, la Slatina participand echipaje din cadrul detasamentelor de pompieri Slatina si Caracal ale ISU Olt, dar si de la ISU Arges, Giurgiu si Teleorman. Echipajele participante isi vor demonstra abilitatile la urmatoarele probe: scara de fereastra – opt concurenti, pista cu obstacole pe 100 de metri – opt concurenti, stafeta 4 x 100 de metri – doua echipe cu cate opt concurenti si realizarea dispozitivului de interventie la motopompa – sapte concurenti. Probele de concurs sunt similare cu cele ale concursurilor sportive internationale ale pompierilor, organizate de Comitetul International de Prevenire si Stingere a Incendiilor. Loturile vor fi formate dintr-un conducator de lot, un antrenor, opt concurenti si doua rezerve, a declarat sublocotenentul Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al pompierilor din judet. Dupa aceasta etapa urmeaza cea finala, care va fi organizata de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si la care participa primele noua loturi clasate, in ordinea crescatoare a sumei rezultatelor care se iau in calcul pentru clasamentul la cele patru probe.
Festivitatea de deschidere a fazei zonale va avea loc joi, 26 iulie, incepand cu ora 8:00, la sediul ISU Olt, iar premierea echipelor clasate pe podium se va desfasura vineri, 27 iulie, la Stadionul 1 Mai din municipiul Slatina, dupa incheierea probelor de concurs.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți