Candidatii pentru aceste posturi deja si-au depus dosarele, iar in aceasta perioada sunt evaluati psihologic la Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne din Bucuresti.
Primul dintre examene va avea loc in data de 25 septembrie, cu incepere de la ora 10:00, si este cel organizat pentru ocuparea functiilor de sef la Sectiile de Politie Rurala 5 Deveselu si 6 Ganeasa. Doar cate un candidat si-a depus dosarul pentru fiecare dintre posturi, respectiv comisarul Eugen Petrache la Deveselu, unde actualmente este imputernicit comisarul Constantin Pistol, si comisarul Florian Moraru la Ganeasa, imputernicit in prezent pe aceasta functie.
Concursul pentru ocuparea posturilor de sef vacante la Birourile Rutiere Slatina si Caracal se va desfasura pe 1 octombrie, de la ora 10:00. sefia Biroului Rutier Slatina este ravnita de doi candidati, acestia fiind subcomisarul Valentin Dinel Duiuleasa, care in prezent ocupa functia prin imputernicire, si inspectorul Gigi Nicusor Constantin. insa, pentru postul de sef al Biroului Rutier Caracal este doar un candidat care s-a inscris la examen, acesta fiind comisarul Giorgica Andrei, cel care il ocupa in prezent prin imputernicire.
Cate un candidat va sustine si examenul pentru ocuparea posturilor de sef de la Politia orasului Piatra Olt si Politia orasului Potcoava, acesta fiind organizat in data de 3 octombrie, incepand cu ora 10:00. Cel care isi doreste sefia Politiei Piatra Olt este comisarul sef Roberto Catalin Luca, care in prezent este imputernicit pe functie, aceasta ramanand vacanta dupa ce comisarul sef Emilian Avram, care a ocupat postul mai bine de zece ani a fost numit sef la Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase al Politiei Olt. Un singur participant la concurs este si pentru functia de sef al Politiei orasului Potcoava, respectiv comisarul de politie Daniel Alinus Dinca, cel care ocupa in prezent postul prin imputernicire.
Concursurile pentru ocuparea celor sase functii de sef vacante au loc la sediul IPJ Olt din municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, numarul 19, si constau in sustinerea unei probe unice de selectie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica si bibliografia stabilite de comisie. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat admis candidatul care are nota cea mai mare si este notat cu cel putin 7.00.
IPJ Olt cauta sefi de politie. Concursuri pentru Politia Deveselu, Ganeasa, Piatra Olt, Potcoava, Biroul Rutier Slatina si Caracal
- Advertisement -
- Advertisement -
