Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Olt, a declarat ca in accident au fost implicate un microbuz in care se aflau zece persoane si un autoturism, in care se afla numai soferul.
Paramedicii SMURD Slatina si un echipaj de cadre medicale de la Serviciul Judetean de Ambulanta Olt au intervenit la fata locului, iar doua persoane, o pasagera din microbuz si soferul autoturismului, au ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina.
O pasagera din microbuz, in varsta de 16 ani, din localitatea Beciu, judetul Teleorman, cu traumatism la umarul drept si dureri in zona mandibulei a fost preluata de echipajul SMURD si transportata la Unitatea Primire Urgente a Spitalului Slatina. Tot la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina a fost transportat si soferul autoturismului, in varsta de 25 ani, din localitatea Coteana, cu traumatism cranio-cerebral si dureri la coloana cervicala, a spus reprezentantul ISU Olt. in urma accidentului, celelalte persoane aflate in microbuz s-au deplasat cu mijloace proprii spre municipiul Slatina.
Politistii rutieri au stabilit ca soferul autoturismului nu a adapat viteza la conditiile de drum, a derapat si a intrat in coliziune cu microbuzul. Un tanar de 25 ani, din Coteana, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, la iesire din Slatina spre Brebeni, nu a adapat viteza la conditiile de drum, a derapat si a intrat in coliziune cu un microbuz ce circula regulamentar din sens opus, a spus Cristian Grigorescu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Olt.
Ambii soferi au fost testatti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar in cauza se fac cercetari pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.
Coliziune intre un autoturism si un microbuz, la iesire din Slatina spre Brebeni. Doua persoane au ajuns la spital
- Advertisement -
- Advertisement -