Incendiile, care din fericire nu s-au soldat cu vigtime sau pagube materiale, s-au produs in cursul zilei de luni, dar si in noaptea de luni spre marti, in orasul Bals si comunele Parscoveni, Cungrea si Dobrosloveni, iar in urma acestora s-au facut scrum peste 30 de hectare de miristi si vegetatie uscata. Un incendiu de proportii a fost cel de luni noaptea, din localitatea Bals, unde au ars 15 hectare de miristi si vegetatie uscata, pompierii reusind sa stinga focul dupa mai bine de patru ore de interventie continua.
Reprezentantii ISU Olt reamintesc inca odata cetatenilor, institutiilor si operatorilor economici din judet care sunt principalele prevederi si masuri de prevenire care trebuiesc luate in momentul in care sunt incendiate astfel de suprafete de teren: arderea vegetatiei uscate este strict interzisa daca nu se impune ca o masura exceptionala in cazuri de carantina fitosanitara, pentru prevenirea raspandirii unor boli sau daunatori specifici, conform standardelor privind bunele conditii agricole si de mediu ale terenurilor; arderea vegetatiei uscate si a resturilor vegetale se poate executa numai cu acordul autoritatilor competente pentru protectia mediului si dupa informarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta, cu respectarea reglementarilor privind utilizarea focului deschis.
in conditiile in care este necesara arderea miristilor pentru combaterea daunatorilor si au fost obtinute aprobarile prevazute de legislatia in vigoare, arderea vegetatiei uscate se face cu respectarea urmatoarelor masuri: conditii meteorologice fara vant; parcelarea miristii in suprafete de maximum 10 ha, prin fasii arate; izolarea zonei de ardere fata de caile de comunicatie, constructii, culturi agricole vecine, instalatii, fond forestier, prin executarea de fasii arate; desfasurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, pana la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii, spune Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al ISU Olt.
Cadrele Inspectiei de Prevenire din cadrul inspectoratului au desfasurat in ultimele zile nu mai putin de 12 controale pentru verificarea respectarii masurilor de prevenire a incendiilor, iar in urma acestora au fost aplicate cinci sanctiuni contraventionale, in cuantum de 2.000 de lei. Totodata, reprezentantii ISU au transmis notificari catre toate SVSU din judet pentru a derula actiuni de informare a cetatenilor privind interzicerea incendierii vegetatiei uscate, precum si a desfasura controale preventive.
Peste 30 de hectare de miristi si vegetatie uscata s-au facut scrum in urma unor incendii puternice
- Advertisement -
- Advertisement -