Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Felix Bănilă, a declarat vineri că pe data de 7 august a fost emis un ordin european de anchetă către autorităţile judiciare din Italia, pentru obţinerea informaţiilor necesare privind cazul Caracal.
„În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele şi pentru a stabili întregul cerc de eventuali participanţi la comiterea faptelor, confirmăm emiterea la data de 7 august 2019 a unui ordin european de anchetă către autorităţile judiciare din Italia, pentru obţinerea informaţiilor necesare, precum şi dispunerea unei comisii rogatorii către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, în data de 25 iulie 2019. Prin ordonanţa din 6 august 2019 s-a dispus comunicarea datelor privind existenţa conturilor bancare, a datelor privind veniturile şi tranzacţiile imobiliare, a istoricului asociat administrator în cadrul societăţilor comerciale, conturile societăţilor comerciale astfel identificate deţinute de către inculpat, soţia sa, de cei trei fii şi de fiica acestora şi de ginerele şi nora lor”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la sediul DIICOT.
Sursa: agerpres.ro