Doi bărbați au ajuns în stare gravă la spital după ce, sâmbătă seara, au fost victimele unui accident de circulație care a avut loc pe Drumul Județean 546 D, în comuna Ipotești. Cei doi se aflau într-un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț.
Accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive, șoferul, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, pierzând controlul volanului, lovind mai mulți copaci de pe marginea drumului, învârtindu-se de mai multe ori pe carosabil, ricoșând într-un gard și răsturnându-se într-un șanț, spun martorii. În urma impactului, mașina a fost distrusă aproape în totalitate.
La fața locului au intervenit paramedici SMURD și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt care au acordat primul ajutor conducătorului auto și pasagerului din mașină, dar și polițiștii rutieri care au făcut cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. „În această seară (sâmbătă n.r.), în jurul orei 19:30, un bărbat de 48 de ani, din comuna Ipotești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un șanț, răsturnându-se. În mașină se mai afla încă un bărbat, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, polițiștii stabilind că acesta avea o alcoolemie de 1,14 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar pentru săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Cătălin FIRCOIU