Salariile nete ale profesorilor au crescut cu 57,6% sub guvernarea PSD, iar de la 1 ianuarie 2020 se va acorda majorarea anticipată, corespunzătoare grilei de salarizare din 2022 prevăzute în Legea Salarizării Unitare, anunță PSD Olt printr-un comunicat de presă.
În plus, pe timpul guvernării social democraților, s-au plătit integral toate sumele dispuse de instanță, inclusiv restanțele pentru profesorii cărora guvernul Boc le-a tăiat salariile și care au reclamat această măsură în fața judecătorilor.
PSD transmite că bugetul educației a crescut de la an la an. „În acest an, resursele alocate au fost cu 9 miliarde de lei mai mari decât anul precedent. În 2019 s-au alocat pentru Educație cu 11,9 miliarde mai mult față de guvernarea Cioloș (2019: 33,2 față 21,3 în 2016, creștere de 50% a bugetului Educației). Investițiile consistente în infrastructura școlară au îmbunătățit major condițiile pentru elevi: prin PNDL sunt 5.000 de obiective la nivel național – creșe, grădinițe, școli, licee – în care se fac investiții. Dacă la preluarea guvernării erau peste 2.300 de școli cu WC în curte, acum mai sunt doar 300 de școli în astfel de situație și se lucrează în continuare pentru rezolvarea acestei probleme. S-a îmbunătățit radical și situația din perspectiva autorizației ISU. Din 28 000 de clădiri în care funcționează unități de învățământ, doar 14% nu au încă autorizație”, se arată în comunicatul PSD Olt.
Guvernul PSD a venit și în ajutorul copiilor atât printr-un sistem extins de burse școlare, cât și prin programele prin care asigură o masă sau gustare pentru elevi. Social democrații mai afirmă că salariile majorate, programele guvernamentale cu investiții masive în infrastructura școlară și bursele de susținere pentru elevi și pentru olimpici nu sunt suficiente, dar sunt pași importanți pentru un act educațional de calitate.
Andreea STAICU