1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Premii în bani, diplome şi buchete de flori pentru performerii judeţului

- Advertisement -

Performerii judeţului Olt au fost răsplătiţi vineri, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Cei 19 elevi cu media 10 de la Evaluarea Naţională şi examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2019, şi-au primit premiile în bani oferite de Guvernul României pentru rezultatele pe care le-au obţinut.

Au fost zece absolvenţi de clasa a VIII-a cu media 10 la Evaluare ce au primit fiecare câte 1.000 de lei din partea Guvernului şi alţi nouă absolvenţi de clasa a XII-a premiaţi cu câte 3.000 de lei fiecare.  

„Avem onoarea de a ne afla alături de cei mai buni elevi din judeţul Olt, elevii de nota 10, cei care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Dragi elevi, sunteţi tineri de excepţie, pregătiţi de nişte profesori extraordinari, care v-au transformat în ceea ce sunteţi astăzi. Adică, în învingători. Îi felicit şi pe părinţii voştri şi sunt convins că parteneriatul dintre familie şi şcoală a fost cheia succesului vostru şi va fi pe mai departe, acolo unde voi alegeţi să mergeţi. Îi felicit pe părinţi, aveţi tot respectul şi consideraţia noastră, şi vreau să vă urez, liceenilor, dar şi viitorilor studenţi, ca performanţa şi ambiţia să vă ducă spre succes”, a spus Adrian Bărbulete, şeful învăţământului oltean, înainte de oferirea premiilor în bani.

Pe lângă stimulentele financiare acordate de Guvern, elevii de 10 au primit din partea ISJ Olt şi câte o diplomă şi un buchet de flori. La ceremonie, alături de inspectorul şcolar general Adrian Bărbulete au fost prezenţi şi Mariana Gheorghe şi Liviu Mitroi, cei doi adjuncţi ai ISJ Olt. Cu toţii au ieşit la final în faţa inspectoratului pentru a face o poză de grupă alături de performerii judeţului.

Elevii cu media 10 la Evaluare sunt: Carmen Maria Albotă, Maria Maricuţoiu, Robert Alexandru Pârvu de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, Alexandra Andreea Butoi de la Liceul cu Program Sportiv Slatina, Ana Maria Dragomir de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina, Bianca Ioana Fărcăşanu, Sara Maria Lia de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal, Andra Mihaela Andruţă de la Şcoala Gimnazială „Mihail Drumeş” Balş, Cristina Maria Postelnicu de la Şcoala Gimnazială Orlea şi Lucia Maria Vasilescu de la Şcoala Gimnazială „Florian Diţuleasa” din satul Vităneşti, comuna Sârbii Măgura.

Media maximă la sesiunea din vară a Bacalaureatului a fost obţinută de următorii elevi: Elena Diana Eremencu, Simina Andreea Barbu de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina, Silvia Gabriela Anca, Cristiana Ştefania Olteanu, Alexandru Staicu de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, Oana Roxana Vrancea, Andreea Elena Popescu de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Denisa Alexandra Vlad de la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balş şi Cristina Voiculescu de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Balş.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți