1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Înlăturat din ALDE, Mihai Niță se mută la alt partid

- Advertisement -

Deputatul de Olt Mihai Niță, alături de colegii săi din ALDE care au cerut demisia secretarului general Daniel Chițoiu, vor să se mute la alt partid. Este o formațiune politică înființată deja, dar necunoscută încă, spune Mihai Niță. Organizația ALDE Olt va fi condusă de Ioan Ciugulea.

ALDE Olt rămâne fără lider, după ce președintele Mihai Niță a fost exclus din partid. Decizia forurilor centrale ale liberalilor și democraților vine după ce, în urmă cu două săptămâni, Mihai Niță și alți lideri din țară ai ALDE au criticat public deciziile luate de secretarul general Daniel Chițoiu. Apoi, deputatul oltean a demisionat din grupul parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor, urmând să activeze ca deputat neafiliat. O dată cu Niţă, din grupul parlamentar ALDE au mai demisionat Graţiera Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă şi Marian Cucşa.

După această demisie însă, partidul condus de Tăriceanu a decis înlocuirea lui Mihai Niță de la conducerea ALDE Olt. Vicepreședintele Iona Ciugulea i-a luat locul și are misiunea să formeze un birou politic județean.

Mihai Niță nu stă nici el cu mâinile în sân. Negociază să preia un alt partid politic, alături de care să susțină PSD la guvernare. „Sunt supărat că m-au dat afară din funcţia de preşedinte al filialei Olt. N-o să fac nimic, îmi văd de treaba mea. Voi lupta, cât se poate, cu conducerea şi sper ca, săptămâna viitoare, să avem un partid care să facă o alianţă cu PSD. Sper! Ne vom reuni şi vom lua o decizie, acesta este pasul următor. Vom intra într-o formaţiune politică, vom prelua un partid, care există, dar nu este cunoscut. Aşa ar fi corect, să susţinem alianţa de guvernare în continuare, şi sper să se întâmple aşa”, a declarat Niţă.

O altă variantă pentru Mihai Niță este să se înscrie într-unul dintre partidele mari. El a mai spus, cu ceva timp în urmă, că a fost curtat de toate formațiunile politice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți