2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

O nouă campanie de solicitare a tichetelor sociale de Crăciun

- Advertisement -

Pensionarii cu venituri mici, dar și persoanele cu handicap grav sau accentuat din Slatina, pot cere, începând de miercuri, tichetele sociale pentru Crăciun. Cererile vor fi distribuite de la cele zece puncte puse la dispoziția slătinenilor și în campaniile anterioare.

Primăria Slatina anunță startul celei de-a șaptea campanii de distribuire a tichetelor sociale. De miercuri, toți pensionarii cu venituri de cel mult 1.200 de lei pe lună, dar și persoanele cu handicap grav sau accentuat, pot depune cereri pentru a solicita bonurile valorice. Formularele se vor elibera de la aceleași puncte de distribuire ca și în anii trecuți. Vor fi completate și depuse, împreună cu actele de identitate și documentele care dovedesc apartenența la una din categoriile incluse în campanie. Data limită este 31 octombrie.

Punctele de distribuire a formularelor sunt: Primăria municipiului Slatina – două puncte de primire: sediul central strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1, Direcția Economică strada Toamnei, nr. 6; Direcţia de Asistenţă Socială – trei puncte de primire: sediul central strada Frații Buzești, nr. 6, Clubul Pensionarilor strada Victoriei, Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială strada Nicolae Bălcescu, nr. 22; Direcţia Administrare Patrimoniu – un punct de primire: strada Unirii, nr. 2 B; Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – un punct de primire: str. Centura Basarabilor (Progresul); Compania de Apă Olt – trei puncte de primire: casierie sediul central strada Artileriei, nr. 2; casierie Dispecerat strada Textilistului, casieria A. I. Cuza b-dul A.I. Cuza.

Tichetele sociale în valoare de 100 de lei vor ajunge la beneficiari cel mai probabil la începutul lunii decembrie. În campania anterioară, cea de Paște, 6.900 de persoane din Slatina au beneficiat de acest ajutor financiar.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți