1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Deficienţe grave la Parchetul Caracal

- Advertisement -

Cazul Caracal a determinat efectuarea mai multor controale la instituţii abilitate în soluţionarea unor dosare penale, printre acestea fiind şi Parchetul Caracal. Verificările de la unitatea de parchet au constat inclusiv în cercetarea modului de efectuare a anchetei de procurori a dosarelor penale de lipsire de libertate în mod ilegal și viol. Controlul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a scos la iveală mai multe deficienţe, iar cinci soluţii de netrimitere în judecată în cauze de acest gen au fost anulate.

După nefericitul eveniment din municipiul Caracal de la sfârşitul lunii iulie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control a unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Controlul a vizat respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale; verificarea stadiului cercetărilor și modalitatea de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 iulie 2019; verificarea cauzelor cu autori cunoscuți mai vechi de 1 an de la prima sesizare, aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.

Verificările de la Parchetul Caracal au fost finalizat, rezultatul fiind făcut public miercuri de reprezentanţii Ministerului Public. O serie de deficiențe grave vizând activitatea procurorilor și activitatea managerială a primului procuror au fost identificate de procurori în urma controlului şi, potrivit Parchetului General, există şi indicii privind săvârșirea unor abateri disciplinare la această unitate de parchet.

Ca urmare a verifiărilor efectuate, au fost dispuse următoarele măsuri infirmarea din oficiu, ca nelegale și netemeinice, a cinci soluții de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal; sesizarea Inspecției Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control și verificarea activității manageriale a primului procuror; solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de a dispune măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor constatate și îmbunătățirii activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal; solicitarea conducerii Inspectoratului General al Poliției Române de a întreprinde demersurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală; reevaluarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de şase luni.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți