2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cazul de la Caracal: Mama Luizei Melencu a fost amendată cu 5.000 de lei de procurorii DIICOT

- Advertisement -

Monica Georgeta Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, a fost amendată, joi, cu 5.000 de lei de procurori, după ce a refuzat să se prezinte pentru a i se preleva probe biologice în vederea unei noi expertize ADN, au informat, pentru AGERPRES, oficiali ai DIICOT.

Potrivit acestora, urmează ca anchetatorii să se adreseze instanţei pentru a obţine un mandat de aducere pe numele mamei Luizei.

DIICOT a solicitat, miercuri, ajutorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN) în cazul Luizei Melencu, dar şi pentru a stabili profilul psihologic/comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, în baza ordonanţei de delegare emisă de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, s-au prezentat luni la domiciliul Monicăi Georgeta Melencu, în scopul prelevării de probe biologice, necesare aflării adevărului în cauză şi efectuării unei noi expertize judiciare genetice.

„S-a solicitat consimţământul părţii civile Monica Georgeta Melencu, care, după consultarea cu apărătorul ales, a refuzat prelevarea de probe”, precizau anchetatorii.

Gheorghe Dincă a afirmat, la audieri, că a ucis-o pe Luiza Melencu. Pe 18 septembrie, DIICOT anunţa că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. 

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți